Bogdan Chiriţoiu, actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei, profesorul universitar Gheorghe Oprescu, fost preşedinte al instituţiei, şi Daniel Bărbulescu, deputat PSD, şi-au depus candidaturile pentru cea mai înaltă poziţie din Consiliul Concurenţei, entitatea care supraveghează mediul concurenţial local şi raportează direct la Bruxelles.
Candidaturile pentru plenul Consiliului Concurenţei trebuie să treacă, în primă fază, de Colegiul Consultativ, structură a cărei componenţă este necunoscută în spaţiul public, chiar dacă în joc este conducerea unei instituţii cu rol esenţial în economie.
La o solicitare a ZF, reprezentanţii Consiliului Concurenţei au refuzat să prezinte lista cu membrii Colegiului Consultativ. Potrivit unor informaţii ale ZF, din această structură face parte inclusiv un reprezentant al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), astfel că reprezentanţi ai capitalului străin au un cuvânt direct de spus în alegerea unor înalţi funcţionari ai statului în România.
Inspectorii consiliului pot cere orice fel de documente de la companii, inclusiv corespondenţa personală, date financiare şi informaţii confidenţiale legate de contracte, iar amenzile date pentru nereguli pot ajunge la 10% din cifra de afaceri a companiei vizate.
Consilierii instituţiei, care au rang de înalţi funcţionari ai statului, au acces nelimitat la toate informaţiile din economie, inclusiv cote de piaţă sau alte documente. Totodată, autoritatea concurenţială decide asupra fuziunilor şi achiziţiilor de companii active în piaţă.
Membrii plenului Consiliului Concurenţei sunt propuşi Guvernului de acest Colegiu Consultativ. Numirea membrilor plenului se realizează apoi de către Preşedintele României, cu avizul Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Trei candidaţi la şefia Concurenţei
Colegiul Consultativ a aprobat în total 17 candidaturi. Acestea vizează, pe lângă postul de preşedinte, două posturi de vicepreşedinte şi două de consilieri de concurenţă. Plenul Consiliului Concurenţei are şapte membri, din care cinci poziţii sunt vacante.
Pentru conducerea Consiliului, potrivit unor surse, şi-au depus candidatura Bogdan Chiriţoiu şi Gheorghe Oprescu, două figuri bine-cunoscute în birourile de la Consiliul Concurenţei, ambii ocupând funcţia de preşedinte al instituţiei. A treia candidatură este cea a deputatului social-democrat Daniel Bărbulescu, mediator autorizat şi practician în insolvenţă.
Actualul preşedinte al Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, este singurul care candidează exclusiv pentru poziţia de preşedinte. El a preluat mandatul de la Gheorghe Oprescu în aprilie 2009. Anterior numirii, Chiriţoiu fusese consilier al preşedintelui Traian Băsescu. El este absolvent al Facultăţii de Medicină şi doctor în economie. De asemenea, el are un Master în Economie şi unul de la London School of Economics si unul la Central European University.
Gheorghe Oprescu, care candidează şi pentru alte posturi în cadrul Consiliului Concurenţei, a condust instituţia timp de aproape doi ani, între septembrie 2007 şi aprilie 2009. El este profesor universitar doctor în cadrul Politehnicii Bucureşti, specializat în macroeconomie şi concurenţă.
În perioada 1996-2001 a fost vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei iar între 2002 şi 2004 a fost consilier al preşedintelui. El a coordonat negocierile cu Comisia Europeană pe tema capitolului „Concurenţă“, potrivit CV-ului public. În prezent, Oprescu este şeful catedrei de Economie din Universitatea Politehnica Bucuresti.
Daniel Bărbulescu, al treilea candidat, este avocat şi deputat social-democrat din Olt. În prezent el este la al doilea mandat în Camera Deputaţilor. A absolvit în 2004 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu şi Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. Deţine trei mastere în management politic, managementul administraţiei publice locale şi drept comunitar.
Cine a condus Consiliul Concurenţei până acum
Aprilie 2009 – iunie 2014 Bogdan Chiriţoiu
Septembrie 2007 - Aprilie 2009 Gheorghe Oprescu
2004- 2007 Mihai Berinde
2001- 2004 Theodor Valentin Purcărea
Ce riscă firmele dacă nu le permit accesul inspectorilor de la Consiliul Concurenţei?