Analiză

Topul celor mai mari pierderi ale firmelor, îngroşat de bănci şi companii de asigurări

Foto Shutterstock

Autor: Cristi Moga

16.06.2014, 14:51 1279

Băncile şi companiile de asigurări, care ar trebui să aducă valoare adău­gată şi să susţină creşterea economică, îngroa­şă topul societăţilor din România cu cele mai mari pierderi, condus în 2013 de Oltchim SA, companie de stat care se zbate de la începutul anului trecut în insolvenţă, reiese dintr-un top alcătuit de ZF pe baza datelor de la Registrul Co­merţului.

Băncile încă se confruntă cu problema creditelor neperformante, care le înghit marginile de profit, în timp ce piaţa asigurărilor este zdruncinată de numeroase scandaluri, companii care controlează o treime din piaţă având probleme cu Parchetul sau Auto­rita­tea de Supraveghere Financiară.

Pe podiumul pierderilor se află, alături de Oltchim, alte două companii din industrie, şi anume Petrotel - Luk­oil, firma prin care grupul rus LukOil controlează rafinăria de la Ploieşti, respectiv ArcelorMittal Galaţi, fostul Sidex, deţinut de miliardarul indian Lakshmi Mittal.

Cele trei companii sunt urmate de două bănci - BRD SocGen şi Volks­bank -, iar alte instituţii bancare prezente în topul pierderilor sunt BCR (locul 10 cu o pierdere de 50,8 mil. euro), Intesa (locul 14), Bancpost (locul 18) sau Nextebank (locul 38). De cealaltă parte, companiile de asigurări cu cele mai mari pierderi raportate sunt Asirom şi Omniasig, ale grupului austriac VIG, cu o pierdere cumulată de 100 de milioane de euro.

Dintre firmele de stat, alături de Oltchim, în top şi-au mai fă­cut loc CE Hune­doara (locul 17) sau Tarom SA (locul 22), în timp ce CFR Călători şi CFR Marfă, două dintre găurile negre din gestiunea statului, nu şi-au publicat deocamdată bilanţurile pentru 2013.

În România sunt înregistrate peste 600.000 de societăţi comerciale cu o cifră de afaceri cumulată de circa 230 mld. euro/an şi peste patru milioane de salariaţi, potrivit celor mai recente date de la Registrul Comerţului.

În topul celor mai mari pierderi se află şi un număr important de societăţi aflate în in­sol­venţă, precum Grup Romet, Avi­cola Crevedia, Murfatlar, Gea Inter­na­ţional Development, Mic.Ro Retail sau PIC SA, valoarea cumulată a celor mai mari 100 de pierderi raportate de societăţile din Ro­mâ­nia fiind de 2,86 mld. euro, potrivit bi­lanţu­rilor depuse până în prezent la Registrul Co­mer­ţului.

Cele 100 de companii incluse în top au avut anul trecut afaceri cumulate de 14 mld. euro şi mai mult de 96.000 de angajaţi, valoarea cumu­la­tă a pierderilor fiind cu 60% mai ridi­cată decât în anul precedent.

La polul opus, cea mai profitabilă com­pa­nie din România a fost şi anul trecut OMV Petrom, cu un câştig net de aproape 1,1 mld. euro, următoarele poziţii în top fiind ocupate de două „perle“ ale statului - Romgaz şi Hi­dro­electrica.

O prezenţă în top care atrage atenţia este cea a RA-APPS, regie aflată în subordinea Gu­ver­nului a cărei misiune este să ad­minis­treze un portofoliu imobiliar impresionant, for­mat din apartamente, terenuri şi case istorice, dar care în loc de profit a înregistrat anul trecut o pierdere de 14,7 mil. euro faţă de un minus de 8,5 mil. euro în 2012. Pe sectoare, cele mai mari pierderi din comerţ au fost înregistrate de real Hyper­mar­ket şi Auchan România, firmele prin care gru­pul francez Auchan şi-a desfăşurat ope­ra­ţiu­nile lo­cale de peste un miliard de euro din 2013, UPC România a avut cea mai mare pier­dere din sectorul telecom, ca urmare a in­vestiţiilor reali­zate în special în reţea, iar în FMCG cea mai mare pierdere a fost raportată de Bunge Ro­mânia, producătorul uleiului Floriol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO