Piaţa locală a tractoarelor agricole a atins în 2016 în premieră un volum de peste 2.300 de utilaje, fiind totodată cel mai bun an din ultimul deceniu, potrivit datelor IPSO Agricultură, importatorul John Deere pe piaţa locală şi parte a concernului francez Bergerat Monnoyeur.
Compania estimează că anul trecut piaţa a urcat cu 32%, în timp ce vânzările John Deere au crescut cu 35%, la 700 de unităţi. Totodată, cota de piaţă a brandului american a urcat anul trecut la 30%, fiind liderul pieţei locale, potrivit datelor companiei.