Auto

Înmatriculările de vehicule comerciale noi în România au crescut, la 10 luni, cu 11,3%, a cincea cea mai mare creştere din UE

Înmatriculările de vehicule comerciale noi în România...

Autor: Departamentul Economic

22.11.2018, 10:59 200

Înmatriculările de vehicule comerciale noi în România au crescut, la 10 luni, cu 11,3% faţă de perioada similară a anului trecut, la 21.682 vehicule comerciale noi, informează ACEA-Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile şi ACAROM-Asociaţia Constructorilor de Automobile din România.

Creşterea din România este a cincea la nivel european.

În Uniunea Europeană înmatriculările au crescut în octombrie 2018 cu 6,9% faţă de octombrie 2017, ajungând la un volum total de 221.514 unităţi. Pe primele zece luni din 2018, se constată o creştere de 3,9% faţă de perioadă similară din 2017, volumul acestora fiind de 2.068.128 unităţi.

Topul ţărilor europene pentru primele 10 luni este condus de Franţa cu 428.357 unităţi (+5.4%), Marea Britanie cu un volum de 351,795 unităţi (-2.2%) şi Germania cu un volum de 318,842 unităţi (+5.4%) vehicule comerciale noi înmatriculate.

Pe segmente, LCV-urile (vehiculele comerciale uşoare <3.5to) reprezintă un volum de 1,710,314 unităţi, o creştere de +3.7%; MHCV (vehiculele comerciale medii, între 3.5 şi 16 to) reprezintă un volum de 323,152 unităţi, o creştere de +5.0%; HCV (vehicule comerciale grele >16 to) reprezintă un volum de 263,356 unităţi, o creştere de +5.1%, iar segmentul microbuzelor şi autobuzelor reprezintă un volum de 34.662 unităţi, o creştere de +2.8% faţă de perioadă similară din 2017.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels