Auto

Piaţa auto începe anul cu o creştere de 22% în ianuarie

Piaţa auto începe anul cu o creştere de 22% în ianuarie

Autor: Bogdan Alecu

26.02.2019, 00:05 619

Vânzările de autovehicule au crescut cu aproape 22% luna trecută faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Producă­torilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), la puţin peste 11.000 de unităţi.

În continuare, vânzările sunt susţinute, în principal, de către persoanele juridice, care acoperă 65% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în luna ianuarie. „Este însă de re­marcat faptul că numărul de auto­tu­risme achiziţionate de către persoanele fizice în această lună (3.057 unităţi) este cu 77% superior celui din luna ianuarie a anului trecut (1.728 unităţi); ca urmare şi ponderea lor a crescut de la 24% în 2018 la 35% în 2019. Acesta este încă un semnal pozitiv în ceea ce priveşte apetenţa persoanelor fizice de a achiziţiona autoturisme noi, fără a mai aştepta începerea programului Rabla, pe fondul creşterii veniturilor, dar şi al ofertei constructorilor de autovehicule şi reprezentanţilor acestora din Ro­mâ­nia”, au subliniat oficialii APIA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO