Înmatriculările de autototurisme noi au crescut cu aproape 34% în primele şase luni ale acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, la peste 60.000 de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Volumul este foarte apropiat de cel înregistrat în prima jumătate din 2009.
În ceea ce priveşte luna iunie, înmatriculările au urcat cu peste 50% faţă de perioada similară a anului trecut, la peste 12.241 de unităţi.