Bănci și Asigurări

Andrei Dudoiu va prelua conducerea Volksbank pentru a realiza procesul de integrare în Banca Transilvania

Andrei Dudoiu a lucrat la BRD, ABN Amro, iar din 2002 a venit la Banca Transilvania

Andrei Dudoiu a lucrat la BRD, ABN Amro, iar din 2002 a venit la Banca Transilvania

Autor: Cristian Hostiuc

01.04.2015, 00:06 3013
Andrei Dudoiu, 42 de ani, directorul executiv adjunct al Băncii Transilvania, va prelua poziţia de CEO al Volksbak România în următoarele săptămâni, odată cu finalizarea achiziţiei şi începerea procesului de integrare efectivă a celor două bănci, conform unor surse din piaţa bancară.
 
Dudoiu  îl înlocuieşte pe Benoît Catel, francezul care a fost adus la conducerea Volksbank Ro­mânia pentru a curăţa banca de credite neperformante astfel încât să poată fi vândută.
 
La finalul anului trecut, Banca Transil­vania a anunţat achiziţia Volksbank România, proces care în final va duce banca din Cluj pe locul 2 în piaţă, depăşind BRD-SocGen. Tran­zacţia are deja aprobările Băncii Naţionale şi Consiliului Concurenţei, iar acum urmează preluarea conducerii efective.
 
Dudoiu, absolvent de ASE şi a două programe de educaţie managerială (Executive MBA la ASEBUSS şi un program pentru executivi absolvit la The University of Chicago Booth School of Business), a lucrat la BRD, ABN Amro - sucursala din Sibiu, pentru ca din noiembire 2002 să vină la Banca Transilvania ca şef al diviziei de corporate şi IMM-uri. Între 2005 şi 2013 a fost şeful pe Bucureşti şi Ilfov al băncii din Cluj, pentru ca din iulie 2013 să devină directorul executiv adjunct al întregii bănci, poziţie imediat după cea de CEO.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO