Bănci și Asigurări

ARB: Legea privind darea în plată va avea ca efect restricţionarea drastică a accesului la creditare

ARB: Legea privind darea în plată va avea ca efect...

Autor: Raluca Ghinea

25.11.2015, 17:16 1057

"ARB îşi exprimă îngrijorarea faţă de modul în care Parlamentul României a nesocotit prevederile legislaţiei naţionale şi europene şi fundamentele unei economii de piaţă prin adoptarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Asociaţia atrage atenţia legea "periclitează" piaţa creditului imobiliar, cu consecinţe extreme pentru tinerele familii şi pentru orice tânăr, în general, care vor resimţi accesul la credit drastic restricţionat.

Ca urmare, va avea un impact negativ asupra dezvoltatorilor imobiliari, industriei construcţiilor, a materialelor de construcţii şi numărului de tranzacţii imobiliare.

"Legea adoptată induce riscuri sistemice sectorului bancar din România, având impact asupra stabilităţii financiare a acestuia prin afectarea solvabilităţii băncilor cu posibile consecinţe asupra deponenţilor. În plus, această lege generează impact direct asupra bugetului statului prin intermediul programului Prima Casă, care este garantat de FNGCIMM în proporţie de 50%", se arată în comunicatul ARB.

Organizaţia bancară consideră că legea contravine prevederilor din Constituţie, dreptului european în vigoare, respectiv Directivei 17/2014, şi Codului Civil. Astfel, legea încalcă principiile neretroactivităţii, predictibilităţii şi proporţionalităţii legii, precum şi dreptul de proprietate prevăzute de Constituţia României, potrivit ARB.

"Comunitatea bancară solicită alinierea prevederilor naţionale la cadrul european dat de Directiva 17/2014 privind returnarea sau transferul către creditor al garanţiei sau al veniturilor obţinute din vânzarea garanţiei. Directiva europeană menţionează că părţile dintr-un contract pot decide de bună voie şi doar pentru viitor, începând cu data de 21 martie 2016, ca returnarea / transferul către creditor al garanţiei este suficientă pentru a rambursa creditul", transmite asociaţia.

Bancherii subliniază că acei clienţi care nu au probleme sociale vor specula în urma adoptării actului normativ, şi deşi au capacitate de rambursare, sub efectul legii, vor anula garanţii materiale complementare, precum instrumente bancare de tipul avalului, transferând pierderea proprie asupra sistemului şi, implicit, asupra deponenţilor.

"Astfel, au fost create premisele ca băncile să reanalizeze condiţiile de creditare în sensul înăspririi acestora, cel puţin până la clarificarea situaţiei. Asociaţia Română a Băncilor îşi exprimă încrederea că încă nu este tardiv pentru ca legea să fie revizuită în conformitate cu Constituţia României şi cu cadrul legislativ european", conchid bancherii.

Proiectul de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat a fost adoptat miercuri, de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional.

Proiectul a fost adoptat cu 233 de voturi "pentru", o abţinere şi un vot "împotrivă".

Potrivit prevederilor legii, o persoană care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria poate să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PNL Daniel Zamfir, fiind semnat de alţi aproape 140 de parlamentari PNL, PSD, UDMR, ALDE şi ai minorităţilor.

"Proiectul de lege oferă posibilitatea unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii bunul care a fost ipotecat, atât şi nimic mai mult. Deci, banca nu poate să se îndrepte decât către bunului ipotecat, nu ca acum către toate proprietăţile, veniturile actuale şi viitoare, aşa prevede legea", a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PNL Daniel Zamfir, afirmând că nu doar clientul, ci şi banca ar trebui să îşi asume riscul devalorizării.

Potrivit proiectului de lege, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale şi ale executorului judecătoresc sau avocatului, după caz, vor fi suportate de debitor. După comunicare deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanţii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Proiectul de lege va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, dacă nu va fi atacat la Curtea Constituţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO