♦ Creşterea deţinerilor de titluri de stat româneşti din portofoliile investitorilor nerezidenţi a antrenat menţinerea monedei naţionale pe o pantă de apreciere în faţa euro ♦ În ianuarie 2023, cursul mediu leu/euro a fost de 4,9227 lei/euro, comparabil cu cel din decembrie 2022, iar în februarie a coborât sub 4,91 lei/euro (4,9077 lei/euro), pentru ca în martie să urce la 4,9263 lei/euro.
Intrările de investiţii străine de portofoliu pe piaţa titlurilor de stat locale, în lei şi euro, au crescut la începutul anului 2023 peste 69,6 mld. lei, ponderea deţinerilor nerezidenţilor în totalul portofoliului de datorie publică urcând în ianuarie până la un vârf record de 23,1%, peste nivelul din ianuarie 2022 (de 16%) şi peste valoarea de la final de 2022 (19,3%), după cum reiese din statisticile Ministerului Finanţelor.
Pe componenta fondurilor de pensii private se observă că deţinerile de titluri de stat au ajuns în ianuarie 2023 până la 64,3 mld. lei, respectiv 21,3%, sub ponderea de la finalul anului 2022, de 22,7%.
Creşterea expunerilor străinilor pe titluri româneşti, respectiv intrările de capitaluri, antrenează o apreciere a leului faţă de euro, în timp ce reducerea expunerii investitorilor străini pe titlurile de stat emise pe piaţa internă, respectiv ieşirile de capitaluri duc la deprecierea leului în raport cu euro.