Bănci și Asigurări

O nouă categorie de persoane ar putea fi scutită de plata impozitului pe venit din veniturile salariale

O nouă categorie de persoane ar putea fi scutită de...

Autor: Alexandru Nanu

15.11.2018, 20:50 1514

Proiectul de act normativ numărul B551/2018, depus la Senat pe 22 octombrie, prevede completarea art.60 din din Codul Fiscal cu un nou punct care are ca scop scutirea unei noi categorii de persoane pentru impozitarea veniturilor din salarii.

Completarea art.60 – “Scutiri” din cadrul titlului IV – “Impozit pe venit” din Codul Fiscal prevede introducerea unui nou punt în cadrul acestui articol.

În forma actuală articolul 60 prevede următoarele:

Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:

1. persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:

a) activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere;

a1) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;

b) salarii şi asimilate salariilor, prevăzute la art. 76 alin. (1) - (3);

c) pensii;

d) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 105, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică;

Proiectul de act normativ stipulează introducerea punctului e) care prevede ca să fie scutiţi de impozitul pe veniturile din salarii pentru persoanele fizice, părinţii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar, cu condiţia ca banii realizaţi în urma acestei scutiri să-i folosească exclusiv pentru plata serviciilor de terapie pentru copii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO