Bănci și Asigurări

Tribunalul Bucureşti a amânat pentru a doua oară luarea unei decizii în cazul falimentului Astra

Tribunalul Bucureşti a amânat încă o dată luarea unei hotărâri în privinţa falimentului Astra Asigurări, companie deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu, şi a stabilit următoarea dezbatere a situaţiei pe 9 noiembrie.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat cererea de deschidere a procedurii de dizolvare a Astra Asigurări la Tribunalul Bucureşti pe 8 septembrie, după ce majorarea de capital cu suma de 425 milioane de lei a eşuat.

O decizie definitivă în cazul falimentului Astra este importantă în principal pentru ca Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA) să poată demara plăţile în contul dosarelor de daună preluate. FGA a finalizat la începutul lunii octombrie preluarea unui număr de 57.000 de dosare de daună şi cereri de răscumpărare ale clienţilor Astra Asigurări, pe care nu le poate plăti însă până la decizia definitivă a instanţei.

Astra se numără printre cei mai mari asigurători locali, cu o cotă de piaţă de 10% şi subscrieri de circa 800 milioane de lei pe an. Portofoliul asigurătorului este format în principal din poliţe auto obligatorii (RCA), care cumulează circa 40% din poliţele în vigoare, echivalentul a circa 881.000 de contracte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Comunicate
Urmărește Ziarul Financiar
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.