Burse - Fonduri mutuale

A început răscoala acţionarilor împotriva şefilor de la SIF-uri. Fercală şi Cuzman au fost contestaţi în AGA de unii acţionari

A început răscoala acţionarilor împotriva şefilor de la SIF-uri. Fercală şi Cuzman au fost contestaţi în AGA de unii acţionari

Foto: Octav Ganea

Autor: Andrei Chirileasa

26.04.2012, 21:06 1965

Vocea acţionarilor în adunările generale (AGA) de la SIF-uri a devenit tot mai puternică în acest an, iar scaunele şefilor de la SIF-uri, care conduc aceste companii de peste 15 ani, se clatină.

"Răscoalele" de la SIF-uri vin după ce pragul de deţinere a fost majorat la începutul acestui an de la 1% la 5%, ceea ce le-a permis investitorilor mari să cumpere pachete mai mari de acţiuni şi să devină mai puternici în AGA.

Joi, în AGA de la SIF Transilvania, Constantin Frăţilă unul dintre cei mai mari acţionari ai SIF3, a cerut acţiunea în răspundere împotriva preşedintelui Mihai Fercală, cel care conduce compania de aproape 20 de ani. Fercală a respins introducerea acestei solicitări pe ordinea de zi, deşi cu o zi înainte în AGA de la Fondul Proprietatea (FP) a fost introdusă pe ordinea de zi o cerere similară venită din partea unui acţionar minoritar.

Legea societăţilor comerciale spune că cererile privind acţiunea în răspundere împotriva administratorilor şi directorilor pot fi discutate în AGA de bilanţ fără a fi puse în prealabil pe ordinea de zi. Astfel, dacă un grup de acţionari se mobilizează în AGA poate aproba acest punct, având în vedere că voturile prin corespondenţă nu pot fi luate în considerare în astfel de cazuri, când problema se pune în timpul şedinţei AGA. Astfel, voturile prin corespondenţă pe care şefii de la SIF-uri s-au bazat atâţia ani devin inutile.

În eventualitatea aprobării acţiunii în răspundere, administratorii sau directorii vizaţi sunt consideraţi demişi.

Şi la SIF Banat-Crişana (SIF1) unii acţionari au cerut joi în AGA revocarea preşedintelui Ioan Cuzman, potrivit unor surse din piaţă. Propunerea nu a avut succes, dar semnalul este puternic şi arată că acţionarii s-au săturat de modul în care preşedinţii de SIF-uri au administrat aceste companii şi mai ales de modul în care i-au tratat în ultimii ani, când au folosit toate pretextele legale posibile pentru a le îngrădi drepturile şi pentru a-i împiedica să acceadă în conducere.

Scandalurile de la SIF1 şi SIF3 vin după ce în urmă cu două săptămâni, în AGA de la SIF Muntenia (SIF4) un grup puternic de acţionari a votat împotriva situaţiilor financiare pe 2011 şi a solicitat majorarea dividendelor, ceea ce reprezintă o premieră la SIF-uri. Conducerea SIF4 a anunţat după o săptămână că situaţiile financiare şi dividendele au fost aprobate de acţionari, dar diferenţa dintre voturile pentru şi cele împotrivă a fost foarte mică. Aici iniţiativa a pornit de la omul de afaceri Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly, care deţine peste 2% din acţiunile SIF4.

Singurul SIF care a scăpat până acum de scandal în AGA a fost SIF Moldova (SIF2), a cărui conducere a reuşit în ultimii ani să dezvolte o relaţie mai deschisă cu acţionarii. SIF Moldova are printre cele mai mari prezenţe la adunările generale ale acţionarilor, dar până acum nu s-a pus în discuţie revocarea administratorilor.

Tendinţa de schimbare este evidentă şi probabil că în următorul an, pe măsură ce investitorii mari îşi vor consolida poziţiile, vor apărea mai multe mişcări în acţionariat pentru schimbarea conducerilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO