Bursa a crescut, vineri, cu 0,88%, pentru a patra şedinţăconsecutiv, accelerându-şi ascensiunea din această săptămână la2,91%, iar lichiditatea din ultima sesiune a fost asigurată înproporţie de 38% de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea(FP) şi Banca Transilvania (TLV).
În primele două ore majoritatea titlurilor au fost transferate lapreţuri în imediata apropiere a ultimelor cotaţii de joi, deşipieţele vest-europene au debutat pe creştere. Ulterior, bursalocală s-a recuplat la linia ascendentă a pieţelor externe şivolumele de tranzacţionare au revenit la nivelurile de joi.
Dragoş Dărăbuţ, analist la Tradeville, crede că cel puţin până laadunările generale ale acţionarilor, majoritatea programate în adoua parte a lunii aprilie, investitorii îşi vor orienta atenţia şispre acţiuni mai puţin lichide şi care au avansat mai lent în acestan.
"Este posibil să vedem o astfel de mişcare, deoarece unele acţiuniau crescut mult în acest an. Un exemplu sunt titlurile SIF-urilor,care au urcat cu aproximativ 40% de la nivelurile minime din acestan, atinse în luna februarie", a declarat Dărăbuţ pentruMEDIAFAX.
La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zeceacţiuni, era în creştere cu 0,94%, iar titlurile companiilor dinsctorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,96% peste nivelul dejoi.
Totodată, acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare(SIF) şi ale Fondului Proprietatea au ridicat indicele BET-FI cu0,52%.
Indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, a încheiat ziua încreştere cu 0,83%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels