Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Producătorul de uleiuri Argus Constanţa a trecut pe pierdere netă de 3,6 mil. lei în T1/2024. Afacerile, în creştere

Bursă. Producătorul de uleiuri Argus Constanţa a...

Autor: Eduard Ivanovici

10.05.2024, 18:38 1501

Argus Constanţa, producător de uleiuri listat la Bursă sub simbolul UARG, a înregistrat în primele trei luni din an o pierdere netă de 3,57 milioane de lei, de la un profit de 682.930 de lei în T1/2023, rezultatul fiind determinat, în mare parte, de cheltuielile cu dobânzile asociate creditului contractat de companie pentru achiziţia de materii prime, conform raportului de la BVB.

În total, veniturile au însumat 70,4 milioane de lei, de la 71,5 milioane în aceeaşi perioadă de anul trecut. Cheltuielile de exploatare s-au majorat faţă de T1/2023 cu 8,9%, ajungând la 72,9 milioane de lei ca urmare a creşterii producţiei. Afacerile au urcat de la 32 de milioane de lei la 53,8 milioane.

„Cifra de afaceri netă a crescut cu 68% comparativ cu T1/23, influenţată de creşterea volumelor vândute de ulei rafinat şi îmbuteliat cu 275% pe fondul unui efect de mix (puternic influenţat de dezvoltarea segmentului entry level şi private label) şi a unui preţ puternic afectat atât de evoluţia preţului la nivel internaţional dar şi a măsurilor protecţioniste aplicate începând cu august 2023”, scriu reprezentanţi grupului din Dobrogea.

Infinity Capital (INFINITY), fosta SIF Oltenia, deţine 91,4% din capitalul social al Argus, companie evaluată la 65,5 milioane de lei. Acţiunile UARG au pierdut 37,3% în ultimele 12 luni, pe tranzacţii de 4,9 milioane.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO