Burse - Fonduri mutuale

Business internaţional. Indicele londonez FTSE 100 atinge cel mai ridicat nivel din februarie 2020 încoace. Creşteri şi la Frankfurt şi Paris alimentate de acţiunile petroliere

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

15.10.2021, 15:28 148

Indicele londonez FTSE 100 a deschis şedinţa de tranzacţionare de vineri la maximul ultimelor 20 de luni, după ce înregistrase cu o zi în urmă cea mai bună evoluţie din luna august, scrie Yahoo Finance.

Indicele a crescut cu 0,2% şi a atins astfel cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lunii februarie a anului trecut, înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus. Între timp, indicele bursei din Paris, CAC 40, a crescut cu 0,42% la ora 15:15, iar indicele german DAX s-a apreciat cu 0,4% în Frankfurt.

Indicele pan-european STOXX 600 a înregistrat un plus de aproape 0,4% la ora publicării ştirii.

Performanţele sunt alimentate de acţiunile din industria petrolului, pe măsură ce preţurile energiei continuă să crească la nivel mondial. Creşterile mai sunt marcate de operatori aerieni, bănci şi companii din industria ospitalităţii.

„După un început agitat de săptămână, pieţele de capital par să adopte un fir narativ în care profiturile companiile continuă să se majoreze, în ciuda presiunilor oferite de preţurile mari ale energiei şi problemelor lanţurilor de aprovizionare”, spune Michael Hewson, membru al furnizorului de date şi servicii financiare CMC Markets.

Între timp, vânzările de maşini noi din Europa s-au prăbuşit la cel mai scăzut nivel din septembrie 1995 ca urmare a penuriei globale de semiconductori, spune Asociaţia Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA), adăugând că înmatriculările de vehicule noi au scăzut cu 23,1% prin comparaţie cu aceeaşi lună din 2020.

În Statele Unite, contractele futures pe S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq sunt în creştere cu 0,2% până la 0,4%, în contextul în care numărul de şomeri din ţară a ajuns săptămâna trecută la cel mai scăzut nivel din timpul crizei sanitare.

Ce tipuri de companii recomandă Warren Buffett în perioade de inflaţie

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO