Pe 22 şi 23 februarie, Grigore Filip, directorul general executiv al Aerostar Bacău (ARS), companie care activează în domeniul reparării şi modernizării avioanelor militare, cumpăra 8.800 de acţiuni la companie pentru 41.800 de lei, în primele tranzacţii pe 2018 desfăşurate de o persoană iniţiată la această companie. Ambele tranzacţii au fost intermediate de Estinvest Focşani.
Pe 1 martie, americanii de la Raytheon, producătorul sistemelor de rachete Patriot, emit o cerere de ofertă pentru Aerostar pentru ca emitentul din Bacău să furnizeze componente atât pentru sistemele Patriot destinate României, cât şi pentru inventarul global de sisteme Patriot.