OMV Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie listată la Bursa de la Bucureşti, a scăzut cu 1,5 mld. lei în termeni de capitalizare în prima lună din 2020 şi a înregistrat astfel cea mai slabă lună de la Ordonanţa 114 încoace, adică din decembrie 2018.
Procentual, capitalizarea Petrom s-a diminuat cu 6%, de asemenea cel mai abrupt declin de la finalul anului 2018 încoace, arată datele agregate de ZF de la Bursa de la Bucureşti. Dar această dinamică trebuie corelată cu cea a barilului Brent întrucât preţul ţiţeiului dictează în mare parte profitabilitatea Petrom. Preţul barilului Brent a scăzut cu 12% în prima lună din 2020. „Scăderea petrolului a venit ca o surpriză după începutul de an în forţă când atenţia era pe situaţia din Iran“, spune Claudiu Cazacu, analist-şef al XTB România.
Prin urmare, nu doar capitalizarea Petrom a scăzut în prima lună a anului ca urmare a ieftinirii ţiţeiului, ci şi valoarea de piaţă a altor companii a căror activitate este în principal corelată de dinamica aurului negru.