Burse - Fonduri mutuale

Gabriela Horga, vicepreşedinte al ASF, despre tentativele de investment fraud: Vrem să modificăm legislaţia pentru ca Autoritatea să aibă dreptul de a bloca direct site-urile cu activităţi neautorizate de noi. Este o prevedere extrem de importantă în contextul intensificării tentativelor de fraudă online

Gabriela Horga, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară: Există un fenomen pe care cu toţii îl vedem tot mai des întâlnit. Se folosesc imagini ale unor oameni publici, deep fake, iar acest fenomen nu ajută la încredere şi la creşterea încrederii. După cum ştiţi, în aceste două luni de când am început mandatul, am încercat şi am reuşit cu ajutorul colegilor mei, cărora le mulţumesc pentru toată implicarea, finalizarea a două proiecte importante legislative, ordonanţa trenuleţ şi săptămâna aceasta vom finaliza cu nişte dezbateri şi Legea 24.

Gabriela Horga, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară: Există un fenomen pe care cu toţii îl vedem tot mai des întâlnit. Se folosesc imagini ale unor oameni publici, deep fake, iar acest fenomen nu ajută la încredere şi la creşterea încrederii. După cum ştiţi, în aceste două luni de când am început mandatul, am încercat şi am reuşit cu ajutorul colegilor mei, cărora le mulţumesc pentru toată implicarea, finalizarea a două proiecte importante legislative, ordonanţa trenuleţ şi săptămâna aceasta vom finaliza cu nişte dezbateri şi Legea 24.

Autor: Tibi Oprea

13.03.2024, 00:08 1440

Pe lângă această modificare, ASF desfăşoară şi o campanie de conştientizare referitoare la reclamele înşelătoare care au invadat reţelele de socializare Au fost făcute astfel de tentative de fraudă şi în numele Autorităţii „ASF nu face recomandări de investiţii, nu solicită transferuri de fonduri, nu intermediază recuperări de sume pierdute din investiţiile anterioare” Anul trecut au fost emise circa 30 de alerte, investitorii fiind avertizaţi că au existat astfel de practici pe 68 de website-uri aparţinând unor entităţi neautorizate.

Noua conducere a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a reuşit în cele două luni de când a preluat mandatul să finalizeze proiectul ordonanţei trenuleţ, iar săptămâna aceasta va finaliza modificările la Legea 24 în urma unor dezbateri publice.

Într-unul din cele două acte normative în ordonanţa care este deja transmisă către Ministerul de Finanţe şi către guvern există o propunere de modificare a legislaţiei care dă dreptul ASF să restricţioneze accesul pe teritoriul României către paginile online ale entităţilor neautorizate. „ASF va putea bloca direct aceste site-uri cu activităţi neautorizate. Este o prevedere extrem de importantă în contextul intensificării acestor tentative de fraudă online prin lansarea de informaţii false care vizează determinarea cetăţenilor să ofere sume de bani. Aceste fraude sunt cunoscute şi sub numele de investment fraud şi sunt diverse. Se referă la tranzacţii cu acţiuni fictive, criptomonede inexistente, tot felul de produse financiare fictive care sunt oferite cetăţenilor şi practic astfel sunt înşelaţi“, a spus Gabriela Horga în cadrul emisiunii de burse ZF Deschiderea de Astăzi.

Pe lângă această modificare, Autoritatea desfăşoară şi o campanie de conştientizare referitoare la reclamele înşelătoare care au invadat reţelele de socializare. Una dintre măsurile întreprinse a fost crearea unei secţiuni pe website-ul ASF dedicat acestei problematici a entităţilor neautorizate.

„Această secţiune este actualizată permanent. Este şi un Q&A unde investitorii pot găsi tot felul de răspunsuri, unde să caute entităţi, să apeleze la entităţi autorizate. Este nevoie şi de o campanie de conştientizare, să se cunoască care sunt entităţile autorizate, cum pot face o investiţie astfel încât să nu ajungă într-o astfel de de situaţie. Este un fenomen pe care cu toţii îl vedem tot mai des întâlnit. Se folosesc imagini ale unor oameni publici, deep fake, iar acest fenomen nu ajută la încredere şi la creşterea încrederii”, adaugă Gabriela Horga.

Vicepreşedintele ASF mai spune că secţiunea pune la dispoziţie un formular de raportare către ASF a acestor entităţi şi este actualizată permanent în funcţie de tendinţele care sunt observate în modul de operare a acestor entităţi. Anul trecut, s-au emis şi o serie de alerte, aproximativ 30,, investitorii fiind avertizaţi că au existat astfel de practici pe 68 de website-uri aparţinând unor astfel de entităţi neautorizate. Gabriela Horga spune că şi în numele ASF s-au încercat astfel de tentative de fraudă.

„ASF nu face recomandări de investiţii, nu solicită transferuri de fonduri, nu intermediază recuperări de sume pierdute din investiţiile anterioare. Această secţiune conţine atât informaţii privind cele mai folosite practici de către entităţile neautorizate, cât şi recomandări pentru potenţialii investitori cum să apeleze la o entitate autorizată”, mai spune ea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO