Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP)cere acţionarilor să mandateze Consiliul de Administraţie pentruderularea de majorări de capital cu până la 100% din valoareaactuală, în următorul an, potrivit convocatorului AdunăgriiGenerale a Acţionarilor (AGA) publicat pe Bursă.
"E o procedură standard pe care o facem în fiecare an pentru casă fim pregătiţi. Nu avem în prezent în plan o majorare decapital. Avem nişte proiecte, dar acestea se bazează pe activele pecare le avem deja şi nu presupun investiţii majore din parteanoastră în acest an", a declarat Carmen Săndulescu, directorulexecutiv al Impact, care deţine 11,6% din acţiuni. Principalulacţionar al Impact este Dan Ioan Popp, cu circa 20%.
Impact le-a prezentat recent investitorilor arabi prezenţi laforumul economic Consiliul de Cooperare al Golfului - România douăproiecte care vizează construirea unui parc de distracţii în zonaGhencea din Bucureşti şi a unui centru medical şi spa în nordulBucureştiului, valoarea celor două investiţii pentru care companiacaută parteneri fiind estimată la 320 mil. dolari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels