Burse - Fonduri mutuale

Termenul de depunere a declaratiilor de venit la bursa ar putea fi devansat

02.02.2007, 18:58 16

Termenul de depunere a declaratiilor finale de venit pentru castigurile pe piata de capital ar putea fi modificat din 15 mai in 10-15 februarie, ceea ce ar permite investitorilor la bursa sa recupereze mai rapid eventuale diferente in plus fata de impozitul real, platite anticipat. "Am avut in urma cu o ora o discutie cu reprezentantii pietei de capital. Exista posibilitatea sa gasim o solutie care sa reglementeze diferendul aparut intre Ministerul Finantelor si operatorii pe piata de capital. Incercam sa gasim o solutie care sa satisfaca dorintele ambelor parti", a declarat ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu. El a mentionat ca, din punctul de vedere al Ministerului Finantelor, investitorii in Romania sunt egali in drepturi si obligatii. Impozitarea castigurilor pe bursa a provocat dispute, saptamana trecuta, intre brokeri, investitori, reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti (BVB), pe de o parte, si Ministerul Finantelor, pe de alta parte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO