Burse - Fonduri mutuale

Un distribuitor insolvent a costat Biofarm 15% din profit

Un distribuitor insolvent a costat Biofarm 15% din profit

Autor: Radu Bostan

14.08.2015, 00:00 764
Provizionul pentru datoria unui client aflat în insolvenţă a şters 15% din profitul operaţional al Biofarm (simbol bursier BIO) în primul semestru, însă producătorul de medicamente a obţinut totuşi un plus de 16% la profit, în condiţiile unor vânzări mai mari cu 15% faţă de anul trecut.

Biofarm are de recuperat aproape 10,2 milioane de lei de la A&G Med Trading SRL, un distribuitor de medicamente care a intrat în insolvenţă în luna iunie, cu datorii, printre altele, către Banca Transilvania (TLV) şi Antibiotice Iaşi (ATB). Firma nu este unul dintre distribuitorii semnificativi ai Biofarm, cu o cotă de doar 7% din vânzările estimate pentru 2015, însă producătorul de medicamente a constituit un provizion de 4 milioane de lei pentru creanţa acum incertă. Cele două părţi derulează „negocieri pentru identificarea de posibilităţi de colaborare şi de recuperare a debitelor“, arată Biofarm.

Producătorul a încheiat astfel primul semestru cu profit operaţional de 21,7 milioane de lei, faţă de 18,6 milioane de lei în prima jumătate a lui 2014. Veniturile din vânzări s-au cifrat la 70,2 milioane de lei, faţă de 61,1 milioane de lei. Profitul net a crescut cu numai 2%, la 15 milioane de lei, din cauza unor costuri mai mari cu impozitele.

Acţiunile Biofarm sunt deţinute de trei dintre cele cinci SIF-uri şi au scăzut cu 1,2% după anunţarea rezultatelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO