Spre comparaţie, în iunie 2018, investiţiile Pilonului II în acţiuni listate la Bucureşti erau de 7 mld. lei, însă acest lucru nu înseamnă că Pilonul II a realizat achiziţii de 300 mil. lei la bursă în ultimele şase luni ale anului, ci doar că valoarea portofoliului acestora a urcat pe fondul procesului de acumulare de acţiuni.
Bursa românească s-a depreciat cu 8,7% în S2/2018, dinamică determinată de Ordonanţa 114, ceea ce înseamnă că în mare parte administratoriii fondurilor Pilon II, investitori pe termen lung pe piaţa de capital, au profitat de scăderile preţului acţiunilor de la finele anului pentru achiziţia de acţiuni, în special în sectorul bancar.
Astfel Pilonul II şi-a majorat investiţia la Banca Transilvania, cea mai mare instituţie de credit din România în funcţie de activele gestionate, de la 12,29% din capitalul social la 14,05%, respectiv la 1,36 miliarde de lei, fiind cea mai mare investiţie din punct de vedere valoric din rândul celor 26 de acţiuni, potrivit datelor agregate de ZF.
Cele mai căutate companii listate la Bucureşti de administratorii Pilon II, ca pondere în capitalul social, sunt MedLife (21,36%), Bursa de Valori Bucureşti (16,2%), Transgaz (16,14%), Banca Transilvania (14,05%), Electrica (13,85%).
Strategia de investiţii a fiecărui administrator Pilon II pentru propriul fond de pensii private influenţează în mod direct rentabilitatea fondului şi implicit sumele de care participanţii vor beneficia atunci când va fi cazul. Prin urmare, modalitatea în care activele fondului sunt investite, respectiv acţiuni, obligaţiuni, depozite bancare, are o influenţă directă asupra valorii activului net pe baza căruia participantul îşi va deschide dreptul la pensie.