Burse - Fonduri mutuale

Ziua şi prăbuşirea pentru Wirecard: luni, acţiunile procesatorului de plăţi electronice au scăzut cu până la 45%

Ziua şi prăbuşirea pentru Wirecard: luni, acţiunile...

Autor: Liviu Popescu

23.06.2020, 00:03 4266

Joi, vineri şi luni, acţiunile Wirecard s-au prăbuşit de la 104,5 euro la 15 euro pe unitate.

Wirecard, procesator de plăţi electronice prezent cu un birou şi în România şi la care a fost acţionar şi NN Pensii, s-a prăbuşit şi luni la bursa de la Frankfurt după ce a anunţat că cele 1,9 miliarde de euro lipsă din bilanţ ar putea chiar să nu fi existat. Wirecard caută să vândă sau să închidă o parte din business ca să evite o criză de numerar, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Joi, când Wirecard a anunţat că lipsesc 1,9 miliarde de euro din contabilitate, acţiunile s-au prăbuşit cu 65%. Vineri, prăbuşirea a fost de 35% după ce două bănci din Asia, care ar fi putut avea banii lipsă, au negat orice relaţie cu compania germană. Tot vineri, CEO-ul Wirecard a demisionat iar agenţia de rating Moody’s a acordat ratingul „junk“, scrie Reuters.

Luni, Wirecard s-au prăbuşit cu până la 45% la Frankfurt, ceea ce înseamnă că în doar trei şedinţe de tranzacţionare acţiunile companiei au scăzut de la 104,5 euro pe acţiune la 15 euro în prezent. Agenţia americană de ştiri Bloomberg notează că Wirecard luptă să supravieţuiască întrucât lipsa acestor bani creşte riscul de default mai ales în contextul în care Wirecard are obligaţiuni de  500 mil. euro scadente în anul 2024.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO