Business Hi-Tech

Bittnet Group a semnat contractul de preluare integrală a TopTech într-o tranzacţie de 12,5 mil. lei: 7,5 mil. lei în numerar şi 5 mil. lei în acţiuni BNET

Bittnet Group a semnat contractul de preluare integrală...

Autor: Tibi Oprea

21.03.2022, 18:29 787

Bittnet (simbol bursier BNET), un grup de companii IT listate pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, a anunţat finalizarea negocierilor privind preluarea integrală a TopTech, companie locală specializată în echipamente şi soluţii IT&C. Tranzacţia este supusă aprobării de către Consiliul Concurenţei.

„Suntem bucuroşi să anunţăm semnarea tranzacţiei cu TopTech, una dintre cele trei companii despre care spuneam că suntem în faze avansate de negociere la momentul publicării raportului preliminar pentru 2021. Domeniul de activitate al TopTech este similar cu cel al Dendrio, iar prin unirea portofoliilor de soluţii şi servicii ale celor două entităţi avem oportunitatea de a satisface mai bine nevoile clienţilor. Le urăm bun-venit noilor colegi şi suntem încrezători că prin această investiţie vom continua să extindem atât numărul de clienţi deserviţi de grupul nostru, serviciile oferite acestora, precum şi să creştem veniturile. Deşi ne aflăm într-un context geopolitic dificil şi caracterizat de impredictibilitate, rămânem dedicaţi planurilor anunţate către investitori şi acţionari cu privire la investiţiile şi extinderea către pieţele din Europa Centrală şi de Est”, spune Mihai Logofătu, CEO Bittnet Group.

TopTech este o companie românească de IT&C fondată în anul 1992 în Deva. În prezent, TopTech utilizează tehnologii avansate având încheiate parteneriate puternice cu cei mai importanţi producători din domeniu, precum Dell sau HP.

Compania are peste 80 de angajaţi şi colaboratori şi activează în birourile deschise în Deva, Sibiu, Timişoara, Cluj-Napoca, Alba-Iulia şi Mediaş. Astfel, în urma acestei tranzacţii, grupul îşi extinde acoperirea geografică naţională.

Valoarea tranzacţiei anunţate este estimată la 12,5 milioane de lei şi va fi supusă ajustărilor obişnuite pentru acest tip de tranzacţii. Suma va fi plătită parţial în numerar (7,5 milioane de lei direct de către Dendrio), în timp ce restul de 5 milioane de lei vor reprezenta acţiuni BNET.

Investiţia în TopTech a fost aprobată de către acţionarii Bittnet în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 7 septembrie 2021. Aceasta face parte din planul de extindere şi consolidare al Bittnet Group prin tranzacţii de tip M&A, prin care se urmăreşte consolidarea prezenţei atât în activitatea clasică de integrare IT&C, cât şi în zona de securitate cibernetică.

În 2021, TopTech compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 55 milioane lei, un profit operaţional de aproximativ 2 milioane lei şi un profit net de 1,6 milioane lei.

După finalizarea tranzacţiei, echipa TopTech va fi integrată în business-group-ul “Cloud & Infrastructure” din cadrul Diviziei de Tehnologie a Grupului Bittnet. În 2021, această divizie, care mai cuprinde Elian, Nenos, Nonlinear, ITPrepared, GRX şi ISEC a înregistrat o cifră de afaceri de 98,4 milioane de lei şi un profit operaţional de 7,7 milioane de lei.

Fără a lua în considerare preluarea TopTech, grupul bugetează venituri de 134,6 milioane de lei pentru divizia de tehnologie în 2022, o creştere cu 37% comparativ cu anul 2021, conform bugetului de venituri şi cheltuieli supus aprobării de către acţionari în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 20 aprilie 2022.

Prin transpunerea activităţilor de integrare IT&C, Dendrio îşi va întări poziţia de integrator multi-cloud din România şi va pune la dispoziţia clienţilor cea mai largă paletă de servicii de tip Cloud, precum migrare, hosting, infrastructură, backup, software as a service şi nu numai, atât la nivel public, cât şi privat, dar şi printr-un model hybrid, transmite grupul.

Tranzacţia a fost facilitată de Kogaion Investments, care a acordat servicii de consultanţă de M&A cumpărătorului şi a coordonat procesul tranzacţiei. Echipa Kogaion Investments, coordonată de Adinel Tudor a asistat Bittnet Group în toate tranzacţiile de pe piaţa locală realizate de grup în 2021.

Bittnet are 151,8 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 12,05% de Mihai Logofătu, respectiv în proporţie de 11,13% de Cristian Logofătu. Acţiunile BNET înregistrează o scădere de 6,2% în 2022, pe fondul unor tranzacţii de 10,7 mil. lei, arată datele BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO