Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii din România (ANCOM), şi Marius Fecioru, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, au avut la Congresul de telefonie mobilă din Barcelona - cel mai mare eveniment de profil din lume - întâlniri cu operatori potenţial interesaţi să participe la cea mai mare licitaţie pentru vânzarea de licenţe de comunicaţii mobile organizată vreodată de statul român şi care urmează să aibă loc în acest an.
Singurele declaraţii în legătură cu aceste întâlniri, desfăşurate săptămâna trecută, au fost făcute de Marius Fecioru pentru Ştirile Pro TV, el menţionând şi numele unor operatori cu care a avut discuţii şi care s-ar fi declarat interesaţi să participe la licitaţie.
"China Mobile, AT&T, M3 Group şi Telenor şi-au manifestat interesul de a intra pe piaţă", a declarat Fecioru.
El a sugerat că statul român şi-ar dori noi operatori de telefonie mobilă pe piaţă în condiţiile în care "jucătorii mari" s-au "obişnuit parcă" între ei astfel că preţurile nu sunt atât de mici pe cât ar putea fi.
"Statul îşi doreşte ca astfel să mărească concurenţa de pe piaţă, unde marii jucători parcă s-au obişnuit unii cu ceilalţi. Aducerea unui nou operator ar avea drept consecinţă preţuri scăzute la factura de mobil şi încasări mai mari pentru stat din licenţele de folosire a frecvenţelor", a spus oficialul ministerului.
Marius Fecioru a fost singurul reprezentant al Ministerului Comunicaţiilor la Barcelona - noul ministru Răzvan Mustea rămânând în ţară. Fecioru este secretar de stat la acest minister din anul 2009 şi în mandatele foştilor miniştri Sandu şi Vreme.
Nu este clar dacă la întâlnirile cu operatorii menţionaţi de oficialul ministerului (China Mobile, AT&T, M3 Group şi Telenor) a participat şi Cătălin Marinescu sau dacă fiecare dintre ei a avut discuţii separate şi care este lista completă a operatorilor cu care au avut loc discuţii.
Marius Fecioru nu a dorit să ofere ulterior declaraţiei pentru Ştirile Pro TV alte detalii în legătură cu întâlnirile de la Barcelona. Reprezentanţii ANCOM nu au dorit, de asemenea, să facă niciun comentariu în legătură cu agenda lui Cătălin Marinescu la Barcelona în contextul declaraţiilor făcute de Marius Fecioru. Cei doi reprezentanţi ai statului român au plecat şi au revenit în ţară cu aceleaşi curse Tarom, potrivit datelor ZF.
Cea mai mare licitaţie pentru vânzarea de licenţe de comunicaţii mobile organizată vreodată de România este programată să aibă loc la jumătatea acestui an şi ar putea aduce autorităţilor venituri de 0,5 mld. euro operatorii care vor lupta să-şi câştige dreptul de a furniza servicii telecom în următorii 10 sau 15 ani pe piaţa locală.
Pe lângă competiţia pentru licenţe 4G - pe frecvenţele care ar urma să fie eliberate de Armată, statul va scoate la vânzare şi licenţe pentru operarea în banda de frecvenţă de 900 MHz, care este folosită deja din anul 1996, şi pentru care dreptul de utilizare al Orange, Vodafone şi Cosmote expiră. În competiţia pentru licenţele pentru această bandă de frecvenţă va intra şi RCS&RDS.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Concedieri în auto: Leoni închide fabrica din Luduş care a rezistat zece ani. 200 de salariaţi rămân fără loc de muncă dacă nu acceptă mutarea la Arad sau Bistriţa
-
Daniel Slăvenie, CEO & partner, Limitless Agency: Piaţa românească de e-commerce a atins pragul de 7 mld. euro şi se află într-un moment de stabilizare
-
Hakan Bulgurlu, CEO al Beko: Avem în România un sistem bine pus la punct pentru a alimenta cu electrocasnice întreaga lume. Cea mai mare fabrică a Beko Europe e la Ulmi (Dâmboviţa)
-
Halal cultură! Sala Palatului, vârful de lance al culturii bucureştene, are scaune şi mochetă rupte şi pătate şi bucăţi de lemn desprinse din scenă
-
Bursă. Efectul secundar al maximelor istorice de la BVB: Metropolitan îşi reduce expunerea la Banca Transilvania din cauză că depăşea 5% din activ
-
Andreea Nica, vicepreşedintele CFA, avertizează asupra modelului actual al economiei: Nu poţi să dai 7 din 9 mld. lei credite pentru consum, este nevoie de credite de investiţii în producţie
-
Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere a soldului creditelor în T1/2024 cu 4%, dar aşteptările rămân ancorate într-un ritm moderat de creştere pentru anul acesta. Profitul obţinut scade cu 6%, până la 390 mil. Lei
-
Business sportiv. De ce cluburile sportive ar trebui să fie conduse de manageri? Ionuţ Georgescu, manager CSO Voluntari: De multe ori, cluburile sunt conduse de foşti sportivi, nimeni nu le contestă performanţele, dar managementul are caracteristici diferite. Sportivii sunt foarte individualişti, pe când rolul managerilor este să vadă scopul comun al tuturor
-
Business sportiv. Vara tenisului românesc. Romanian Tennis Series, un circuit organizat de Fundaţia Ţiriac cu 14 turnee ITF Futures, va debuta în luna mai. Circuitul numără şase competiţii dedicate tenisului masculin şi opt competiţii la feminin
-
Antreprenori locali. Producătorul de mezeluri Fox a ajuns la afaceri de 477 mil. lei în 2023 şi peste 950 de angajaţi
-
ZF Investiţi în România! Un proiect ZF şi CEC Bank. Ştefan Mandachi, antreprenor: Oraşele României s-au dezvoltat datorită antreprenorilor români, prin investiţiile lor. Ce era Iaşiul acum fără Palas?
-
ZF Agropower. Dulcinella, o reţea de 20 de magazine cu produse de cofetărie, caută soluţii pentru a creşte exportul cu noi acţionari şi planuri de investiţii
-
ZF/FirstBank Lecţii de Business. Armand Domuţa, Restart Energy: Cel mai important pas este trecerea de la antreprenor-jucător la antreprenor-antrenor de echipe
-
Afaceri de la Zero. O familie din Constanţa a pariat pe o afacere inedită: paie de băut din tulpini din grâu. „Vrem să intrăm cu produsele în HoReCa“
-
Digitalizarea poate ajuta şi clienţii băncilor din zona rurală să acceseze servicii financiare fără să depindă de amprenta teritorială a unei bănci, ducând astfel la creşterea incluziunii financiare. Sistemul bancar este încă la început în privinţa inteligenţei artificiale, a digitalizării şi, în continuare, este o discrepanţă mare rural-urban