GGrupul Specialist Computer Centres (SCC) din Marea Britanie, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii şi soluţii IT în regim outsourcing, are în plan să ajungă la 2.000 de angajaţi pe plan local în următorii trei ani, rata anuală de creştere a numărului de salariaţi fiind stabilită la 30%, potrivit reprezentanţilor locali ai SCC.
„Grupul a stabilit un procent de dezvoltare anual de 30% în ceea ce priveşte obiectivele de creştere a numărului de angajaţi. Aderând la această politică, estimăm că vom atinge 2.000 de angajaţi în următorii trei ani“, a declarat pentru ZF Adina Tapalagă, directorul general al SCC Services România.
Compania, deşi înfiinţată în urmă cu zece ani la Iaşi, nu a fost până acum vizibilă în media. Britanicii s-au dezvoltat discret pe plan local, ajungând în prezent la circa 1.000 de angajaţi în două centre – la Iaşi (600) şi Bacău (400).
„În 2015 am făcut peste 200 de angajări externe în toate departamentele. Punem însă accent foarte mare şi pe recrutarea internă. Poziţiile de team leader sau cele de middle–management sunt scoase prima oară la concurs intern şi abia apoi pe canalele de recrutare externă“, a punctat ea.
Britanicii vizează extinderea în România în actualele locaţii, dar analizează şi posibilitatea de a deschide centre noi şi în alte oraşe. Afacerile SCC Services România s-au situat la 11 milioane de euro în anul fiscal încheiat în martie 2015.