Business Hi-Tech

Istoria aplicaţiei Clever Taxi şi cum a ajuns să fie cumpărată de Mercedes. Cum dezvolţi o aplicaţie la idee la o tranzacţie de peste 10 mil. euro. VIDEO

19.07.2017, 15:18 784

10 luni s-au scurs între momentul primei întâlniri între reprezentanţii mytaxi şi fondatorii aplicaţiei româneşti Clever Taxi. Ce au discutat ei în cadrul primei întâlniri şi ce şi-au propus să construiască împreună au povestit în cadrul emisiunii Smart Business, cel mai recent proiect video lansat de BUSINESS Magazin.

"Pe mine mă face cu adevărat fericit să creez lucruri care au impact, care să îmbunătăţească viaţa oamenilor. Clever Taxi a fost de impact şi a schimbat destul de multe în industrie. Astfel de lucruri aş vrea să fac şi în viitor”, descrie Mihai Rotaru, cofondator şi CEO al Clever Tech, compania care a lansat aplicaţia de e-hailing Clever Taxi, proiectele care l-ar face fericit pe termen lung.

Abia întors de la Hamburg, unde a stabilit detaliile finale prin care mytaxi, cel mai mare jucător european de pe piaţa aplicaţiilor de taxi, parte din grupul Daimler, spune că o vacanţă lungă nu intră în planurile lui. Asta chiar dacă, alături de ceilalţi acţionari ai companiei (Alexandru Dumitru, Călin Fusu, Andrei Pitiş), s-a aflat în spatele unei tranzacţii istorice pe plan local, „de opt cifre”, după cum au declarat reprezentanţii companiei public.

În timp ce Călin Fusu spunea într-un interviu anterior că pe el nu îl încântă prea mult câteva milioane de euro în plus, dar că pentru fondatori este foarte importantă tranzacţia, Rotaru a explicat cum percep el şi de partenerul său, Alexandru Dumitru, această realizare. „Te entuziasmezi mai mult atunci când îţi vezi propria creaţie dusă la capăt sau aşezată pe traiectoria potrivită, cum este cazul nostru; pentru noi, cea mai mare realizare este că am găsit o companie suficient de bine aliniată cu valorile noastre, cu misiunea noastră şi care va continua ceea ce am creat noi acum câţiva ani.”

Din 2012 şi până la momentul tranzacţiei, au fost comandate peste 40 de milioane de călătorii cu taxiul prin aplicaţia românilor, prezentă în 20 de oraşe şi unde sunt înscrişi peste 17.000 de utilizatori. Anul trecut, aceasta genera venituri de 1,6 milioane de lei, pe seama abonamentelor lunare plătite de companiile locale de taxi.

Citiţi povestea integrală pe Business Magazin. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO