Business Hi-Tech

Microsoft lanseaza noi aplicatii si pregateste antivirusul

12.10.2005, 19:04 10

Compania americana producatoare de software Microsoft va lansa peste o luna in Romania trei noi produse - Visual Studio 2005, SQL Server 2005, BizTalk 2006 - care vor reprezenta o noua platforma software a companiei, dedicata dezvoltatorilor de aplicatii, au spus oficialii filialei romanesti.

Cele trei produse se vor lansa la nivel mondial pe 7 noiembrie, iar in Romania 10 zile mai tarziu. "Urmatoarele 18 luni vor fi efervescente pentru Microsoft Romania", a spus Ovidiu Artopolescu, director general al Microsoft Romania, referindu-se la apropiata lansare a viitoarei versiuni a sistemului de operare Windows, precum si la momentul integrarii in Uniunea Europeana, cand piata romaneasca trebuie sa fie gata pentru o competitie mai dura.

"Aceste produse creeaza o punte intre dezvoltatorul de aplicatii si restul organizatiei", a explicat el rolul aplicatiilor software care vor fi lansate luna viitoare. "Cu BizTalk, de pilda, seful unei organizatii nu mai are nevoie sa-i explice dezvoltatorului ce modificari vrea sa faca in fluxul documentelor in organizatie, ci poate sa faca chiar el asta, folosind o interfata grafica intuitiva", a spus Artopolescu.



2008 aduce Microsoft Dynamics

De asemenea, Microsoft a anuntat o schimbare de strategie in privinta aplicatiilor de business, care vor fi integrate intr-un produs unic ce va fi lansat probabil in anul 2008 sub brandul "Microsoft Dynamics".

"Este vorba de un concept cu totul nou, care isi propune sa combine doua lumi ce pana acum au fost paralele - cea a organizatiei cu cea a fiecarui angajat in parte", a spus Paul Miches, director de vanzari al Microsoft Romania. Mai exact, compania si-a propus sa creeze o interfata grafica in care sa poata fi accesate informatii personalizate pentru diverse compartimente din interiorul companiei. De exemplu, acelasi software ii va afisa unui director financiar informatiile despre buget si tranzactii, in timp ce un reprezentant al departamentului de resurse umane va avea pe ecran doar instrumentele software specifice lucrului cu angajatii.



La anul urmeaza antivirusul

Aflat recent la o conferinta internationala in Germania, Steve Ballmer, directorul executiv al companiei, a detaliat strategia Microsoft pe zona de securitate IT. Reafirmand faptul ca Microsoft este foarte hotarat sa combata mai eficient amenintarile informatice care pun in pericol utilizatorii de Internet (spam, virusi, phishing etc.), Ballmer a declarat ca antivirusul Microsoft (realizat cu tehnologia cumparata in 2003 de la compania romaneasca GeCad) va iesi pe piata anul viitor.

Pana la finalul anului, utilizatorii de Windows vor putea incerca o unealta de securitate destinata combaterii aplicatiilor spyware, realizata pe tehnologia cumparata de la Giant Company Software, a spus Ballmer. Acompaniat de Mike Nash, vicepresedintele companiei care se ocupa de divizia de securitate informatica, Ballmer a asigurat ca in acest moment se stabilesc preturile pentru licente. Microsoft nu a decis inca daca va vinde produsele numai online sau le va trimite in magazine si pe CD.

Antivirusul Microsoft, care va avea integrata o solutie anti-spam, se va numi Windows OneCare, include si tehnologie de la Sybari Software (Antigen), companie cumparata anul acesta. "Microsoft trebuie sa castige credibilitatea pietei pentru a putea concura pe aceasta piata", a spus un analist al companiei americane de cercetare Gartner.

Produsul anti-spyware, care ar putea fi gata de lansare pana la finalul acestui an, se va numi Client Protection, fiind destinat combaterii amenintarilor informatice mai subtile, pe care un antivirus nu le adreseaza: programe care urmaresc activitatea utilizatorilor pentru a afla parole de acces, cele care redirectioneaza browserul de Internet spre alte pagini decat cele dorite de utilizator si asa mai departe.

Analistii nu se asteapta ca produsele Microsoft sa aiba un impact puternic asupra industriei de profil in urmatoarele luni. "Nu va asteptati ca clientii Microsoft sa cumpere imediat Axigen sau Client Protection", a spus specialistul Gartner. "Specialistii IT vor astepta cel putin 18 luni pentru ca aceste produse sa ajunga la o forma matura, pentru a vedea cum se comporta in diverse teste", a apreciat el.

Microsoft a fost des criticata pentru problemele de securitate prezente in produsele sale. De mai multe ori a fost nevoie ca anumite produse sa fie retrimise inapoi in laboratoare pentru imbunatatirea securitatii, iar la cele deja intrate pe piata se transmit in fiecare luna diverse pachete care contin corectiile necesare pentru a preveni atacurile informatice.

Cel mai mare producator de software din lume a anuntat de asemenea ca vrea sa creeze un grup de cercetare pentru securitate IT, Secure IT Alliance, impreuna cu producatorii din domeniu, precum Symantec, Trend Micro sau VeriSign. Grupul va construi o serie de laboratoare pentru cercetarea tehnologiilor folosite de hackeri si metodele de combatere a atacurilor acestora.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO