Compania poloneză BaseLinker, specializată în centralizarea şi automatizarea proceselor din industria de e-commerce, a lansat ieri oficial pe plan local platforma cu acelaşi nume, ţinta echipei din România fiind ca 50% din magazinele online care activează pe piaţa autohtonă să ajungă să folosească soluţia în următorii trei ani. Investiţia asumată pentru primul an de activitate în România este de un milion de euro, operaţiunile locale fiind conduse de Tatiana Şen şi Ruxandra Geantă, ambele având funcţia de co-CEO.
Ce face însă platforma BaseLinker? Aceasta simplifică procesarea şi livrarea comenzilor online şi fluidizează totodată operaţiunile magazinelor online prin funcţii de automatizare. Mai exact, prin intermediul unui singur sistem, comercianţii online îşi pot gestiona întregul flux de procesare al comenzii, de la primirea comenzilor, până la emiterea facturilor şi printarea AWB-urilor.