Comenzile pentru mâncare prin aplicaţii pentru smartphone-uri, o piaţă practic inexistentă acum 5 ani, au ajuns la o valoare de aproximativ 4 mil. euro anul trecut şi înregistrează o rată de creştere de 20-30% pe an, pe fondul avansului accelerat al vânzărilor de terminale inteligente şi al accesibilităţii serviciilor de internet mobil.
Dacă iniţial apelurile telefonice şi apoi comenzile prin paginile web erau metodele principale de interacţiune dintre clienţi şi restaurante, acum aplicaţiile dedicate pentru mobile au ajuns la o pondere de peste 65% din totalul comenzilor prin internet, conform datelor furnizate de filiala locală a start-up-ului german Foodpanda, înfiinţat în 2012 şi care domină acest segment. „Raportat strict la România, aplicaţia mobilă foodpanda generează, în prezent, circa 65% din totalul comenzilor zilnice de mâncare online, iar targetul este să încheiem anul cu o medie de 70%“, a spus Radu Bălăceanu, country manager al Foodpanda România.