Business Hi-Tech

Trencadis, compania locală de tehnologie cu cea mai mare creştere din Europa, a avut afaceri de 28,7 milioane de lei în 2017, plus 47%

Radu Negulescu, acţionar majoritar în cadrul Trencadis

Radu Negulescu, acţionar majoritar în cadrul Trencadis

Autor: Ioana Nita

24.05.2018, 00:00 1874

Compania Trencadis Corp din Baia Mare, specializată în integrarea de soluţii IT, şi-a majorat anul businessul cu 47%, cifra de afaceri ajungând astfel la 28,7 milioane lei (6,3 milioane euro), conform datelor raportate la Ministerul de Finanţe.

„Principalele elemente care au susţinut această creştere au fost diversificarea porto­fo­liului de servicii şi produse şi dezvoltarea echipelor comerciale şi tehnice“, a explicat Radu Negulescu, acţionar majoritar în cadrul Trencadis cu o participaţie de 82%. Com­pania a fost înfiinţată în 2007 în Baia Mare, iar ulterior s-a extins şi în ate oraşe ale ţării, acum fiind prezentă la nivel naţional, cu operaţiuni şi în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Oradea. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO