Business Internaţional

Cehii reduc ritmul

10.09.2003, 00:00 5



Performantele economice din Cehia au depasit rezultatele obtinute de statele din zona euro, in trimestrul al doilea, insa mediul nefavorabil de activitate din vestul continentului a afectat exportatorile tarii, informeaza Reuters. Potrivit Biroului National de Statistica, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 2,1%, in perioada mentionata, fata de intervalul similar din 2002. Avansul a fost mai mic decat cel din primele trei luni ale anului, respectiv de 2,4%. Analistii au remarcat ca cifrele reprezinta cel mai slab rezultat obtinut de una dintre primele patru mari candidate pentru aderare la Uniunea Europeana, in 2004. Economia ceha a fost afectata de stagnarea din zona euro, care asimileaza aproape doua treimi din exporturile sale. Pe de alta parte, cresterea economica a fost stimulata de cheltuielile pentru consum, precum si de activitatea de pe pietele de capital, in special la bursa de valori. Rata inflatiei din luna august a scazut in mod neasteptat cu 0,2%, comparativ cu luna precedenta, pe fondul ieftinirii produselor alimentare, a articolelor de imbracamite si a produselor de uz casnic. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO