Business Internaţional

Cel puţin 65 de victime în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,3 în Noua Zeelandă

Autor: Mediafax

22.02.2011, 09:27 15

Cel puţin 65 de persoane au murit în urma cutremuruluiînregistrat marţi în Noua Zeelandă, a anunţat premierul John Key,citat de site-ul postului de televiziune TVNZ şi preluat deMediafax.

El a precizat că până în prezent au fost confirmate 65 dedecese, însă bilanţul riscă să crească, şi a descris oraşulChristchurch drept "o scenă de devastare totală".

Dispută între asigurătoriiromâni: cum s-ar descurca în cazul unuicutremur?

"Este posibil să asistăm la cea mai neagră zi a Noii Zeelande",a spus Key. "Este o comunitate aflată în agonie totală. Avem nevoieca această comunitate să se unească, iar oamenii să se ajute uniipe alţii, aşa cum au mai făcut-o în trecut şi o vor face din nou",a adăugat el.

Cutremurul, cu magnitudinea 6,3, s-a produs la ora locală 12.51(2.51, ora României), la 5 kilometri de Christchurch şi la oadâncime de numai 4 kilometri, conform Institutului de geofizicăamerican (USGS). Seismul a fost urmat de mai multe replici, cumagnitudini de până la 5,6, şi a provocat distrugeri masive.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO