Business Internaţional

Confesiunile unei stewardese sătule de jobul ei

Confesiunile unei stewardese sătule de jobul ei

Autor: Luciana Georgescu

04.05.2014, 10:28 179770

“Confesiunile unei stweardese sătule de jobul ei” reprezintă o serie de articole publicate de Yahoo Travel care încearcă să descrie situaţii mai puţin plăcute, inspirate din viaţa reală a însoţitoarelor de bord, întruchipate de personajul principal Betty.

Cele mai mari probleme cu care însoţitoarele de bord din zilele noastre se confruntă sunt legate de persoanele dependente de pastilele Ambien, recomandate pentru tratarea insomniilor. La peste 11.000 de metri altitudine, pasagerii care folosesc astfel de pastile sunt cunoscuţi sub numele de “zombii Ambien”

În vieţile reale, “zombii Ambien” sunt probabil oameni drăguţi şi perfect normali, care îşi doresc doar câteva ore de odihnă pe durata zborului. Astfel, aleg medicamentele Ambien, recunoscute pentru starea de somnolenţă pe care o induc, dar şi pentru efectele adverse care transformă consumatorii în persoane de nerecunoscut, capabile de pagube serioase.

Pe durata unei curse nocturne la mare distanţă, una dintre însoţitoarele de bord a observat ceva neobişnuit de pal, pe culoar – era un bărbat complet dezbrăcat care se îndrepta cu paşi repezi către clasa întâi. A început să alerge după el, însă după un moment a ezitat, în încercarea de a se gândi cum să îl abordeze.

După o inspecţie mai detaliată, colega lui Betty a realizat că pasagerul era sub influenţa pastilelor Ambien, ceea ce uneori determină somnabulism. Consumatorii au impresia că se află în siguranţă în intimitatea căminului, iar pentru unele persoane este perfect normal să doarmă fără haine acasă.

În cele din urmă, însoţitoarea de bord l-a atins cu vârful degetului pentru a-i atrage atenţia şi l-a condus la locul său, ordonându-i să se îmbrace. Câteva ore mai târziu, când luminile au fost aprinse, pasagerul somnoros a fost curios să ştie dacă a făcut ceva nepotrivit pe parcursul nopţii. “Mi-am dat seama că am făcut ceva greşit în momentul când m-am trezit cu lenjeria intimă în mână”.

Când o însoţitoare de bord a adunat un număr mare de ore de zbor, aceasta ajunge să cunoască un pasager pe cale să leşine. Prima reacţie este de a încerca să îi prindă, pentru că se pot lovi grav de pe urma unei căzături.

Pe durata unui zbor cu destinaţia Londra, Bety se îndrepta către clasa întâi, când uşa de la toaletă s-a deschis şi un bărbat a căzut inconştient în braţele ei. Există o regulă la bordul avionului, care spune “Dacă îl găseşti .. este al tău”. Cu alte cuvinte, stewardesa care este pusă în faţa unei situaţii de urgenţă trebuie să se descurce singură.

Gândindu-se că ar putea fi vorba de un atac de cord sau un infarct, Bety s-a liniştit când a aflat că are de-a face cu un pasager aflat în stare de ebrietate, care a consumat Ambien.

A reuşit să îl ridice si să îl conducă la locul său, unde acesta a rugat-o să îi aducă un pahar cu vin. “Nu puteţi să consumaţi alcool, în condiţiile în care nu vă puteţi ţine echilibrul”, a răspuns Bety. În încercarea de a o convinge că nu este beat şi că poate sta în două picioare, pasagerul a căzut, izbindu-se cu capul de podea.

Cea mai importantă lecţie primită de Bety şi colegele sale este că “zombii Ambien” nu îşi amintesc niciodată ce au făcut în timpul somnului, însă sunt mereu curioşi să afle de unde au apărut cucuiele din frunte.

Companiile cu cel puţin 21 de angajaţi sunt obligate să-şi invite angajaţii la negocierea contractului colectiv de muncă

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO