Margot Honecker a fost o personalitate extrem de puternică pe scena politică germană, chiar dacă de multe ori nu a ieşea în lumina reflectoarelor. Margot Honecker a fost ministru al educaţiei naţionale în Republica Democrată Germană din 1963 până în 1989. În 1987 a fost decorată cu Ordinul Karl Marx. Începând cu 1993 a locuit în Chile, unde s-a refugiat împreună cu soţul ei, Erich Honecker, după căderea regimului comunist din RDG, potrivit Huffington Post.
Acest lucru i-a dat acces să supravegheze toată propaganda din Republica Democrată Germană. Ea a fost supranumită ”vrăjitoarea mov”, din cauza culorii părului, dar şi-a câştigat şi porecla de Eiskalt (rece ca gheaţa).
Ea s-a opus cu tărie reformelor implementate de Mihail Gorbaciov şi voia control total asupra statului.
Când soţul ei a ajuns şeful securităţii partidului comunist din RDG, el a devenit popular prin ideea construirii unui zid care să separe capitala de vecinii vestici capitalişti.
Financial Times scrie că prietenii şi familia lui Erich Honecker, care a condus Germania de Est timp de 18 ani, nu era convins de ideea construirii zidului, însă Margot a fost aceea care l-a presat şi care i-a întipărit ideea că zidul ar urma să fie moştenirea lor.
Visul lor a devenit realitate în 1961, când zidul a început să fie construit.
După ce comunismul a fost înlăturat în 1989, niciunul dintre cei doi soţi nu mai era de găsit. Celebrul cuplu a căutat refugiu întâi în Moscova, iar apoi în Chile, unde Margot a rămas până a murit.
Securitatea est-germană, Stasi, se spune că ar fi fost controlată din umbră de Margot.
Margot s-a născut pe 17 aprilie 1929 în Halle. Tatăl său era cizmar. După al Doilea Război Mondial, ea a devenit cel mai tânăr membru al Volkskammer, parlamentul RDG-ist.
Făcând o paralelă, Elena Ceauşescu, soţia lui Nicolae Ceauşescu, a fost egal implicată în politică. Ea a deţinut funcţiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR şi prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniştri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceauşescu, odată cu trecerea timpului.
În calitate de soţie, a devenit subiect al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. A fost înfăţişată drept o importantă cercetătoare chimistă, deşi în realitate publicaţiile apărute sub numele ei nu îi aparţineau. Printre numeroasele onoruri conferite, a fost şi acela de membru titular al Academiei Române. Elena Ceauşescu a fost prezentă la mitingul din 22 decembrie 1989, însoţindu-l pe Nicolae Ceauşescu în fuga spre Târgovişte. Arestaţi şi predaţi noilor autorităţi, cei doi au fost judecaţi sumar şi executaţi prin împuşcare.