Business Internaţional

Franţa se pregăteşte de „scenariul Italia”: Închide creşele, şcolile şi universităţile

Franţa se pregăteşte de „scenariul Italia”:...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

13.03.2020, 08:02 135

Franţa a dispus închiderea şcolilor şi universităţilor, în cadrul eforturilor de limitare a răspândirii epidemiei de coronavirus, informează agenţia Bloomberg.

Creşele, şcolile, liceele şi unversităţile din Franţa vor fi închise începând de luni, din cauza epidemiei de coronavirus, a anunţat joi seară preşedintele Emmanuel Macron.

Autorităţile au îndemnat cetăţenii să lucreze de acasă, să limiteze deplasările şi să protejeze persoanele care au vârste de peste 70 de ani.

"Sănătatea nu are preţ. Guvernul va mobiliza toate mijloacele financiare necesare", a declarat Emmanuel Macron într-un discurs televizat.

Franţa se confruntă cu cea mai gravă criză medicală din ultimul secol, a subliniat Emmanuel Macron, în condiţiile în care bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 2.876 de cazuri şi 61 de persoane au decedat. "Am gânduri de emoţie şi afecţiune pentru familiile şi rudele victimelor. Aceasta este cea mai gravă criză medicală cu care se confruntă Franţa în ultimul secol. În cele mai multe cazuri, virusul nu prezintă pericol, dar pot fi consecinţe grave pentru persoanele vârstnice sau afectate de boli cronice", a declarat Emmanuel Macron.

"Tot personalul medical este implicat. Transmit recunoştinţa naţiunii pentru personalul medical. Suntem abia la începutul acestei epidemii. S-a accelerat peste tot în Europa, s-a intensificat. Prioritatea noastră absolută va fi sănătatea. Nu voi face compromisuri", a adăugat Emmanuel Macron, citat de cotidianul Le Figaro.

Emmanuel Macron a declarat că alegerile locale, programate duminică şi peste două săptămâni, vor fi menţinute. "Nu există contraindicaţii", a precizat Macron, subliniind totuşi că va primi noi informaţii vineri. "Urgenţa este să protejăm compatrioţii cei mai vulnerabili. Trebuie să continuăm să câştigăm timp şi să îi protejăm pe cei mai fragili", a subliniat Emmanuel Macron.

Scenariul Italia

Franţa se pregăteşte de "scenariul italian" în privinţa creşterii cazurilor de infectare şi deceselor cauzate de coronavirus, a declarat joi Jérôme Salomon, directorul general al Departamentului pentru Sănătate de la Paris.

"Scenariul italian: trebuie să fim pregătiţi pentru el", a afirmat Jérôme Salomon, conform cotidianului Financial Times.

Eric Caumes, directorul Departamentului de boli infecţioase al Spitalului "Pitié Salpêtrière" din Paris, a declarat că numărul cazurilor creşte rapid. "Secţiile de terapie intensivă se umplu rapid. Există riscul să ajungem să fim nevoiţi să alegem între pacienţii bolnavi de coronavirus şi alţii. În curând, vom fi în aceeaşi situaţie ca Italia", a afirmat Eric Caumes într-o dezbatere organizată de postul tv LCI.

Eric Caumes a cerut Guvernului de la Paris să aplice măsuri stricte precum cele din Italia, inclusiv limitarea deplasărilor.

Franţa se confruntă cu cea mai gravă criză medicală din ultimul secol, a declarat joi seară preşedintele Emmanuel Macron, în condiţiile în care bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 2.876 de cazuri şi 61 de persoane au decedat.

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 1.016 morţi în Italia, iar numărul persoanelor infectate a depăşit 15.000, au anunţat joi seară autorităţile italiene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO