Business Internaţional

Grecia şi creditorii privaţi se apropie de un acord pentru reducerea datoriilor statului elen

Grecia şi creditorii privaţi se apropie de un acord pentru reducerea datoriilor statului elen

Foto: Shutterstock

Autor: Mediafax

20.01.2012, 16:04 844

Grecia şi creditorii privaţi se apropie de un acord pentru reducerea datoriilor statului elen printr-un schimb de obligaţiuni, prin care ceştia ar înregistra pierderi de 65-70%, a declarat, vineri, un oficial bancar pentru Reuters.

"Cele două părţi se apropie de o înţelegere. Noile obligaţiuni vor avea probabil o maturitate de 30 de ani şi o periaodă de graţie de 10 ani. Cuponul mediu va fi de circa 4%", a spus sursa, apropiată discuţiilor, după o întâlnire între Institutului pentru Finanţe Internaţionale, Charles Dallara, cu premierul elen, Lucas Papademos, şi ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos.

Schimbul de obligaţiuni, prin care creditorii privaţi acceptă reducerea valorii nominale a obligaţiunilor deţinute în prezent, are rolul să taie cu aproximativ 100 de miliarde de euro datoriile de 350 de miliarde de euro ale Greciei.

Statul elen şi creditorii trebuie să ajungă la un acord în următoarele zile, pentru ca Grecia să poată primi un nou ajutor financiar înainte de sfârşitul lui martie, când ajung la maturitate obligaţiuni de 14,5 miliarde de euro.

Chiar dacă acordul va fi încheiat rapid, este nevoie de mai multe săptămâni pentru deblocarea de fonduri din noul program de sprijin de 130 de miliarde de euro convenit în octombrie.

Ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos, a declarat în Parlamentul elen că acordul referitor la schimbul de obligaţiuni trebuie stabilit până vineri după-amiază şi oficializat înainte de o întâlnire de luni a miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO