Ministrul britanic de finanţe Kwasi Kwarteng a fost demis după mai puţin de şase săptămâni în funcţie, a anunţat vineri BBC, în timp ce reducerile masive de taxe ale guvernului au provocat turbulenţe pe piaţa financiară.
Jeremy Hunt a fost numit noul cancelar al Trezoreriei britanice.
Demiterea sa face din Kwarteng ministrul britanic cu cel mai scurt mandat din 1970 încoace, iar succesorul său ar fi al patrulea ministru de finanţe din Marea Britanie în tot atâtea luni, în timp ce naţiunea se confruntă cu o criză a costului vieţii.