Business Internaţional

Hollinger actioneaza in instanta tranzactia lui Black

28.01.2004, 00:00 21

Hollinger International a ripostat la incercarea principalului sau actionar, lordul Conrad Black, incercand sa blocheze tentativa sa de a vinde cea mai mare parte a actiunilor cu drept de vot detinute fratilor miliardari Barclay. Compania a cerut unei instante americane blocarea tranzactiei.
Compania a adoptat metoda "poison pill", o tactica defensiva frecvent utilizata in bataliile corporatiste pentru preluari. O asemenea practica permite actionarilor minoritari sa dilueze semnificativ drepturile de vot ale fratilor Barclay, in cazul in care se finalizeaza tranzactia. Majoritatea drepturilor de vot pe care le-ar primi acestia de la Black provin din actiuni "speciale", care pot fi convertite in actiuni simple, prin hotarare judecatoreasca. Aceasta manevra ar dilua drepturile de vot ale fratilor Barclay la circa 30%, de la 73%, cat detinea Black inainte sa incerce sa le vanda.
De asemenea, actionarii Hollinger, cu exceptia lui Black si a afiliatilor acestuia, au posibilitatea de a cumpara actiuni ale companiei cu discount de 50%, daca un grup (in acest caz, fratii Barclay) cumuleaza 20% din drepturile de vot ale companiei, fara consimtamantul consiliului de administratie.
Manevra de la inceputul acestei saptamani reprezinta ultima etapa a ostilitatilor dintre Black si consiliul de administratie al Hollinger International, care publica, printre altele, ziarul londonez The Daily Telegraph, Chicago Sun-Times si Jerusalem Post.
John Warden, unul dintre avocatii lui Black, a calificat intentia Hollinger de a adopta aceasta tactica drept "un comportament nelegitim pentru lumea afacerilor corporatiste", si o "incercare inutila" de a bloca tranzactia cu fratii Barclay. Divergentele dintre cele doua parti au izbucnit o data cu acuzele aduse lui Black de sustragere a unor sume de milioane de dolari prin bonusuri salariale neautorizate.
Dupa ce a solicitat inapoierea acestor fonduri, compania l-a indepartat pe Black si din functia de presedinte, desi acesta detine controlul voturilor prin compania Hollinger Inc.
La randul sau, Black a anuntat incheierea unui acord cu fratii Barclay pentru a le vinde pachetul sau majoritar, reprezentand circa 70% din drepturile de vot de la Hollinger International. Compania a replicat intentand proces la o curte americana de justitie din Delaware, pentru a bloca vanzarea.
Actiunea in justitie a fost aprobata la inceputul saptamanii de comitetul de adminstratie al Hollinger International, in absenta lui Black, a sotiei acestuia, si a lui Daniel Colson, un partener de afaceri loial lui Black. Printre cei care s-au declarat in favoarea adoptariii acestor masuri se numara si cateva cunoscute figuri politice americane, precum Henry Kissinger, fostul consilier pe probleme de aparare Richard Perle, si fostul guvernator de Illinois, James Thompson. Directorii care au aprobat planul, au subliniat ca reprezinta interesele tuturor actionarilor, "nu doar ale unui investitor minoritar, care detine controlul asupra voturilor".
andreea.melinte@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO