Premierul elen George Papandreou a promis în 2009, pentru aatrage voturile alegătorilor, că va anula un acord de vânzare aunei participaţii la cea mai mare companie de telecomunicaţiidin Grecia, Hellenic Telecommunications Organization (OTE),scrie Bloomberg.
Forţată să strângă bani, Grecia a vândut 10% din OTE cătreDeutsche Telekom la un preţ echivalent cu mai puţin de o treime dincât a plătit în 2009 compania germană ultima dată când aachiziţionat titluri ale operatorului telecom elen, scrieBloomberg. OTE controlează în România Romtelecom şisubsidiarele locale ale operatorului de telecomunicaţii mobileCosmote şi retailerului Germanos.
Vânzarea subliniază dificultăţile cu care se confruntăstate europene împovărate cu datorii, precum Grecia şi Irlanda,care speră să strângă până la 71,5 miliarde euro prin ceea cereprezintă cel mai mare "târg" pentru vânzarea activelor de statdin ultimul deceniu. Speranţele s-ar putea lovi de preferinţainvestitorilor pentru activele mai profitabile din Asia şi depreţurile mai mici decât guvernele sunt dispuse să accepte, spunanaliştii. Ameninţarea unui default al Greciei sau chiar adestrămării zonei euro sperie cumpărătorii şi preseazăpreţurile.
"Vânzările forţate într-o situaţie de criză de obicei nu se facîn condiţii bune pentru vânzător. Fondurile de administrare aaverilor investesc în active sigure, iar europenii iubesc China.Este greu de înţeles cum Grecia va putea strânge atât de mulţibani", a afirmat William Megginson, profesor de finanţe laUniversitatea din Oklahoma. El a consiliat guvernul italian înprivinţa mai multor privatizări făcute în perioada 2002-2007.Datoriile record acumulate de Grecia, Spania, Irlanda şiPortugalia au pus la încercare unitatea Uniunii Europene. CuGrecia încapabilă să se împrumute din cauza randamentelor foarteridicate pentru obligaţiuni cerute de investitori,preşedintele BCE Jean-Claude Trichet s-a opus eforturilor de apune în spatele deţinătorilor de obligaţiuni o parte din povarasalvării statului elen prin restructurarea datoriilor. El ainsistat în schimb pe vânzarea activelor de stat ca parte asoluţiei.
Grecia, a cărei datorie depăşeşte 150% din PIB, s-a angajat săstrângă suma record de 50 de miliarde de euro din înstrăinareaactivelor de stat până în 2015. Printre aceste proprietăţi senumără un club de golf de pe insula Rhodos şi participaţii lacompania naţională de gaze naturale.
Spania intenţionează să vândă participaţii la loteria de statşi un operator aeroportuar pentru a strânge 14 mld. euro în ceamai mare acţiune de acest fel din istoria sa. Portugalia şiIrlanda vor să atragă 7,5 mld. euro.
Activele de stat scoase la vânzare de Irlanda cuprind ferma decai National Stud şi acţiuni la Aer Lingus, al doilea mareoperator aerian irlandez. Toţi cumpărătorii vor căuta chilipiruri,avertizează băncile. "Problema este dacă vânzătorii vor obţinevaloarea integrală. Guvernele vor primi un preţ corect, darprobabil nu la fel de mare cum ar fi primit dacă vânzările ar fifost pregătite din timp", a spus David Sola, director executiv labanca de investiţii Houlihan Lokey.
Guvernele, care trebuie să reziste protestelor sindicatelorcare se opun vânzărilor, nu vor să fie considerate vânzătoriieftini.
În pofida protestelor, programele de privatizări continuă. ÎnGrecia, Papandreou a ales luna trecută băncile Deutsche Bank şiCredit Suisse pentru gestionarea unor vânzări, printre care 34% dincompania de jocuri de noroc Opap, pachet cu o valoare de piaţă de1,2 miliarde de euro. Citigroup ajută guvernul să găseascădezvoltatori pentru fostul aeroport al Atenei Hellenikon, care stăpe un teren evaluat la patru miliarde de dolari.
Premierul Qatarului Hamad bin Jasim Al-Thani a declarat recentcă discuţiile cu Grecia continuă după ce statul arab s-a angajatîn septembrie să ia în considerare investiţii de până la cincimiliarde de euro în turism, proiecte imobiliare şi pe alte pieţegreceşti.
Aceste vânzări vin în contextul în care investiţiile străine dinPortugalia, Grecia şi Spania au scăzut anul trecut cu 10%. "Europas-ar putea să fi atins punctul culminant la capitolul destinaţiipentru investiţii", a spus Marc Lhermitte, analist la Ernst &Young.
Vânzările din Europa se confruntă cu o competiţie în creşteredin partea unor acţiuni de acelaşi fel din alte zone, apreciazăanaliştii. Unii dintre aceştia consideră că privatizările precumcea a loteriei spaniole ar putea avea mai mult succes decâtvânzările de active.
Ei mai cred că unele active, printre care Opap, vor avea nevoiede reglementări noi pentru a câştiga încredereainvestitorilor. Acţiunile Opap au scăzut cu 32% după 28 martie.Indicele general al bursei de la Atena este aproape de minimulultimilor 14 ani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels