Umberto Bossi, preşedintele Ligii Nordului, spune că a ajuns la un acord cu premierul italian Silvio Berlusconi în privinţa unei reforme a pensiilor, în contextul în care ţara încearcă să reducă presiunea venită din partea Europei pentru accelerarea ritmului de relansare a economiei.
Premierul italian Silvio Berlusconi a fost de acord să demisioneze până în ianuarie. Acesta şi Bossi au convenit să se organizeze alegeri anticipate în martie 2012 în schimbul implementării reformelor privind legea pensiilor, liberalizarea anumitor sectoare economice şi birocraţia, precizează cotidianul La Repubblica, citat de Bloomberg.
Şefii guvernelor din zona euro i-au cerut lui Berlusconi ca până la summit-ul care a avut loc ieri să prezinte un plan ferm prin care să se stimuleze creşterea economică stagnantă a Italiei şi să se diminueze datoria publică, scrie The Wall Street Journal.
Premierul a avut discuţii cu membrii coaliţiei de centru-dreapta aflată la guvernare, deoarece Liga Nordului asigură majoritatea lui Berlusconi în parlament.
Coaliţia a discutat noile măsuri prin care să se reducă datoria publică, dar şi prin care să se genereze creştere economică, iar aceste măsuri includ creşterea graduală a vârstei de pensionare, scăderea aşa-numitelor pensii de aur (plăţile în scop lucrativ ale înalţilor funcţionari publici), reducerea beneficiilor pentru persoanele care trăiesc mai mult decât soţul/ soţia care a lucrat, eforturi mai mari pentru lupta împotriva evaziunii fiscale şi o liberalizare limitată a unor sectoare economice.
Un purtător de cuvânt al lui Bossi a confirmat că guvernul a ajuns la un compromis privind modificările la legea pensiilor, însă de mai multe ori în ultimul an Bossi a ridicat problema retragerii sprijinului pe care îl acordă guvernului. Dacă acest lucru se va întâmpla, Italia ar rămâne fără un guvern chiar când încearcă
să-şi convingă partenerii europeni că îşi va aduce economia atât de afectată înapoi pe drumul cel bun. Totuşi neînţelegerile în cadrul coaliţiei ar facilita calea spre realizarea de alegeri anticipate sau spre preluarea puterii de către un guvern interimar care ar putea să implementeze măsurile economice mult mai uşor.
Bossi şi adjuncţii săi au discutat cu Berlusconi dacă să suplimenteze pachetul de austeritate recent adoptat în valoare de 60 de miliarde de euro. Germania, Franţa şi oficialii UE au cerut Romei să anunţe măsurile care vor conduce la scăderea datoriei publice de 1.900 miliarde de euro a Italiei şi la stimularea creşterii economice înainte de summitul UE de ieri.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels