Uniunea Europeană va lua contramăsuri după ce Statele Unite au decis să nu prelungească exceptarea Blocului comunitar de la tarifele suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Statele Unite au anunţat joi seara că, odată cu 1 iunie, noile taxe vamale vor fi aplicate şi la importurile de oţel şi aluminiul din Canada, Mexic şi Uniunea Europeană, punând capăt unei exceptări de două luni.
"Aceasta este o zi proastă pentru comerţ. Vom prezenta acest conflict la OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) şi vom anunţat contramăsuri cât de curând", a declarat Juncker într-un discurs ţinut la Bruxelles.
"Este complet inacceptabil ca o ţară să impună măsuri unilaterale atunci când este vorba de comerţ mondial", a adăugat acesta.
Statele Unite au anunţat joi seara că vor impune tarife la importurile de oţel şi aluminiu, refuzând să extindă exceptarea Uniunii Europene, Canadei şi a Mexicului.
Marea Britanie s-a declarat dezamăgită de această decizie.