Business Internaţional

Rusia avertizează Occidentul asupra intenţiei de a furniza garanţii de securitate Ucrainei

Rusia avertizează Occidentul asupra intenţiei de a...

Autor: Mihai Draghici

31.07.2023, 18:09 200

Administraţia Vladimir Putin a avertizat, luni, că solicitările Ucrainei privind garanţii de securitate din partea Occidentului nu trebuie să afecteze Rusia, avertizând că, în această situaţie, se va deteriora securitatea Europei.

Administraţia Volodimir Zelenski a anunţat, duminică, intenţia de a iniţia negocieri cu Statele Unite pentru obţinerea de garanţii de securitate. Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) a anunţat, în contextul recentului summit NATO, acţiuni pentru susţinerea Ucrainei la nivel militar şi financiar, precum şi negocieri în sensul unor "angajamente de securitate" pe termen lung.

Însă Administraţia de la Moscova avertizează că nu trebuie încălcat principiul "indivizibilităţii" securităţii internaţionale, iar garanţiile de securitate nu trebuie să afecteze Rusia.

"În caz contrar, suntem convinşi că o astfel de situaţie va conduce la înrăutăţirea în continuare a situaţiei de securitate pe continentul european", a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia DPA şi de publicaţia Handelsblatt.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că eventualele garanţii de securitate pe care ar urma să le primească Ucraina nu vor putea fi la nivelul angajamentelor colective în materie de apărare de care beneficiază statele din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat la jumătatea lunii iulie nu se opune oferirii de garanţii de securitate Ucrainei de către Occident, subliniind însă că nu va accepta "angajamente care ar fi în detrimentul securităţii Rusiei".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels