Business Internaţional

Rusia va acorda producătorilor auto subvenţii de 166 milioane dolari, din cauza crizei economice

Rusia va acorda producătorilor auto subvenţii de 166...

Autor: Anca Dumitrescu

20.03.2015, 17:04 249

Analiştii anticipează, ca şi guvernul, că sectorul auto nu va reveni la creştere înainte de 2016, fiind probabil să aibă nevoie de un sprijin guvernamental mai mare decât măsurile deja anunţate.

Potrivit statisticilor oficiale, vânzările de vehicule de pasageri au scăzut în februarie cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 130.000 de unităţi, în condiţiile în care populaţia a renunţat la cheltuielile mari, în timp ce producătorii reduc cheltuielile şi regândesc strategiile.

General Motors a anunţat miercuri că va închide fabrica din St Petersburg şi va renunţa la comercializarea modelelor Opel şi va restrânge oferta de automobile Chevrolet pe piaţa din Rusia.

În afară de vânzările mai mici, producătorii se confruntă şi cu scăderea marjelor de profit cu 10%-15%, din cauza deprecieii rublei, care a dus la creşterea costurilor componentelor importate, potrivit unui comunicat de pe site-ul guvernului de la Moscova.

"Majoritatea producătorilor auto lucrează cu un nivel minim al profitabilităţii. Subvenţia de 10 miliarde de ruble le va permite să utilizeze o capacitate suplimentară de producţie de circa 110.000 de vehicule şi să păstreze locurile de muncă", explică guvernul.

Potrivit estimărilor PricewaterhouseCoopers, piaţa auto din Rusia se va contracta în acest an cu 35%, după un declin de 10%, la 2,49 milioane de vehicule comercializate în 2014.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO