Business Internaţional

În timp ce toată lumea se frământă cu privire la maşinile electrice chinezeşti, o nouă ameninţare pândeşte din partea chinezilor într-un alt segment al sectorului european al transportului: autobuzele electrice

În timp ce toată lumea se frământă cu privire la...

Autor: Catalina Apostoiu

13.05.2024, 22:47 18087

Companiile chinezeşti deţin o treime din piaţa de autobuze elec­trice a Europei, iar producătorii locali de autobuze vor ca UE să se implice, notează Politico.

O cincime din maşinile electrice vândute în Europa anul trecut au pro­venit din China, iar ONG-ul Transport & Environment se aş­teaptă ca acest procent să urce la un sfert în acest an.

Îngrijorări similare există cu privire la sectorul autobuzelor: China s-ar putea folosi de dimensiunea pie­ţei sale interne, unde aproape toate autobuzele sunt electrice, şi de cos­turile mai scăzute de producţie, pentru a-şi zdrobi rivalii europeni.

Deocamdată, însă, autorităţile de la Bruxelles nu dau atenţie apelurilor industriei de investigare a producă­torilor chinezi de autobuze pentru subvenţii inechitabile. In­dustria se schimbă rapid graţie unei decizii a UE de interzicere a co­mercializării de autobuze poluante până în 2035. Aceasta dă impuls pie­ţei autobuzelor care nu folosesc car­buranţi fosili, în special autobuze electrice.

Autobuzele urbane sunt în prim plan pentru electrificare. Iar acesta este un sector unde companiile chine­zeşti sunt jucători puternici.

Anul trecut, cei mai mari 12 pro­ducători ai continentului au vândut 5.107 autobuze electrice, aproape o treime fiind fabricate de companiile chineze Yutong, BYD şi joint ven­ture-ul BYD cu compania britanică Alexander Dennis, şi Zhongtong.

Procentul este în scădere de la 41% în 2022, iar cota chinezilor s-a diminuat graţie unei creşteri puter­nice a producţiei de autobuze de către MAN din Germania şi Solaris din Polonia.

Brandul chinez BYD se bucură însă de o prezenţă în creştere.

Are pla­nuri ambiţioase pentru piaţa maşinilor electrice şi este un jucător dominant în segmentul autobuzelor electrice cu fabrici în UK, Olanda şi Ungaria.

În ianuarie, BYD a reuşit să câş­ti­ge un contract pentru 92 de auto­buze cu o valoare de 43 milioane de euro pentru compania flamandă de transport public De Lijn, o pierdere usturătoare pentru producători locali ca Van Hool sau producătorul olandez de autobuze VDL Bus & Coach. Acordul conţine o prevedere suplimentară pentru furnizarea unui număr total de 500 de autobuze pe viitor, ceea ce i-ar aduce BYD 234 milioane de euro.

Van Hool şi-a declarat falimentul luna trecută. VDL pretinde că BYD este masiv subvenţionat de guvernul chinez.

Deocamdată, Comisia Europeană nu a luat în vizor segmentul autobuzelor la scara la care a făcut-o cu maşinile electrice.

Dar companiile europene speră că Bruxelles-ul va ţine sub observaţie piaţa.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO