Declaraţia ambasadorului, transmisă The Atlantic Wire şi preluată de Le Monde şi alte publicaţii are un aer de snoavă. Dar, potrivit surselor citate, mai mulţi diplomaţi au confirmat - după intervenţia lui Torsella - că la ONU consumul de alcool în cantităţi mari nu este un accident. Unul dintre diplomaţi a susţinut că, în Comisia de buget, negocierile se prelungesc târziu în noapte cu delegaţi vizibil beţi.
Un alt diplomat anonim şi-a amintit de un coleg (evident anonim) care a venit la negocieri şi s-a prăbuşi la podeasub efectul alcoolului.
Chiar Torsella a povestit un episod în care un delegat era atât de beat încât a vomitat în sală. Torsella nu a clarificat însă circumstanţele ieşirii sale de luni, când şi-a apostrofat colegii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels