Unul dintre membrii grupului de hackeri turci care a revendicat piratarea, miercuri, a site-ului săptămânalului francez Charlie Hebdo a afirmat într-un interviu pentru Journal du Dimanche că îşi "apără ţara" şi a ameninţat şi cotidianul francez Liberation, transmite AFP.
Un incendiu provocat cu intenţie a distrus sediul săptămânalului Charlie Hebdo, în contextul în care publicaţia a publicat miercuri un număr intitulat "Sharia Hebdo", cu o caricatură a profetului Mahomed pe copertă. Site-ul publicaţiei a fost victima unui atac informatic, scrie Mediafax.
Redacţia săptămânalului satiric a fost găzduită de cotidianul de stânga Liberation, care i-a oferit patru pagini pentru a se exprima, de această dată cu o caricatură a lui Nicolas Sarkozy pe prima pagină.
"Dacă Liberation continuă să publice aceste desene, ne vom ocupa şi de ei", a declarat Ekber, un tânăr de 20 de ani. "Ne apărăm ţara şi instituţiile", a explicat Ekber.
"Noi nu credem că am făcut ceva rău, nu este ca şi cum am fi golit conturi bancare. Este un protest faţă de o insultă la adresa valorilor noastre şi a credinţei noastre", a adăugat bărbatul, membru al unui grup de hackeri turci numit Akincilar.
În acelaşi timp, potrivit Journal du Dimanche, Ekber a ţinut să se distanţeze de atacul cu coctail Molotov care a distrus sediul revistei.
"Noi nu susţinem violenţa. Islamul este o religie a păcii", afirmă tânărul, student la Universitatea Isik şi viitor inginer informatic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels