LIVE: CONSTANŢA – POVEŞTI DE PE LITORAL ŞI DE DINCOLO DE EL - Cât loc de dezvoltare există în antreprenoriat în Constanţa?
Business Internaţional

Val de proteste violente în Franţa: Studenţii francezi au intrat în confruntări cu poliţia şi au incendiat mai multe clădiri

Protestele studenţilor francezi s-au intensificat marţi în toată ţara, având loc numeroase incidente în care demostranţi au incendiat mai multe clădiri şi au intrat în confruntări violente cu poliţia, relatează Reuters.

De la începutul acestei săptămâni, studenţii au început să se implice în protestele aşa-numitelor ”veste galbene”, îndreptate împotriva preşedintelui Emmanuel Macron.

Autorităţile locale au declarat pentru Reuters că un liceu din oraşul Blagnac de lângă Toulouse a fost incendiat în cursul zilei de marţi.

Astfel de incidente au avut loc, de asemenea, în mai multe oraşe precum Lyon, Marsilia, Bordeaux şi Orleans, în timp ce mai multe şcoli au fost închise în oraşele Creteil şi Versailles, de lângă Paris.

Premierul francez Édouard Philippe a anunţat marţi suspendarea pentru şase luni a majorării taxei la carburanţi, ca urmare a protestelor violente care au avut loc în ultimele zile în Franţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Comunicate
Urmărește Ziarul Financiar
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.