Business Internaţional

Wal-Mart reduce beneficiile angajatilor

28.10.2005, 19:26 20

Un memo intern al companiei Wal-Mart, facut recent public, propune reducerea costurilor cu beneficiile angajatilor, dar, in acelasi timp, minimizarea impactului unei astfel de hotarari asupra imaginii companiei, scrie Hartfort Courant.

Miscarea a starnit furia republicanei Rosa Delauro. Printre specificatiile din document apare si aceea de a se incerca o convingere a persoanelor nesanatoase sa nu se angajeze la Wal-Mart, cresterea numarului de angajati part-time si reducerea contributiilor la planul de pensii de tip 401(k).

Memorandumul se adresa consiliului director al gigantului retailer si fusese trimis de catre vicepresedintele pentru beneficii al Wal-Mart, Susan Chambers. Initiativa apartine unei echipe de 15 persoane din mai multe sectoare ale companiei, sustinuta de o firma de consultanta.

Planul a fost prezentat unui grup de trei oficiali din comitetul de beneficii al companiei la sfarsitul lunii iulie.

"Au primit cu entuziasm propunerile", a scris Chambers in memorandum, cerand o intalnire speciala a consiliului director, in luna noiembrie, pentru a revizui ideea. Documentul a fost obtinut de organizatia non-profit Wal-Mart Watch.

Ideile vizau, partial, revigorarea imaginii publice a companiei. Memorandumul admite faptul ca Wal-Mart a intrat intr-o situatie de criza din mai multe motive, printre care faptul ca mai mult de jumatate dintre angajatii sai, numiti asociati, primesc asigurare de sanatate achitata de companie, 46% dintre copiii functionarilor primesc fie ajutor social, fie nu sunt asigurati, iar acoperirea serviciilor medicale pentru multe dintre familiile cu venituri reduse este prea costisitoare.

Sugestia de a imbunatati imaginea Wal-Mart prin atragerea de angajati mai tineri si mai sanatosi a creat si mai multa nemultumire. "Numai in Connecticut se platesc mai mult de 5 milioane de dolari anual pentru asigurarea angajatilor Wal-Mart la Medicaid", spune DeLauro.

"Acest memorandum denota clar ceea ce se spune de luni de zile despre politica anti-beneficii pentru angajati dusa de Wal-Mart", a continuat aceasta.

"Fiecare companie din America are de infruntat crunta realitate a unor costuri din ce in ce mai mari la asigurarile de sanatate pentru angajati", scrie un comunicat de presa al companiei.

"Acestea au discutii in cadrul consiliului director, exact ca si noi. Cu totii ne punem aceasta intrebare: cum putem echilibra dorinta reala de a oferi cele mai mari beneficii angajatilor cu necesitatea de a ne pastra competitivi la nivel global?", a mai scris documentul.

Costurile beneficiilor au crescut cu 15% anual in ultimii trei ani la

Wal-Mart, pana la 4,2 miliarde de dolari (3,5 miliarde de euro) in 2004, de la 2,8 miliarde de dolari (2,3 mld. euro) in 2002. Daca nu se gaseste o solutie, Wal-Mart isi va cheltui 12% din profiturile totale numai pentru acest domeniu pana in 2011.

Daca propunerile din memorandum vor fi acceptate, Wal-Mart isi va putea reduce cheltuielile cu angajatii de la 2,3% din cifra de afaceri la 2% in 2011, ceea ce ar insemna economii de 855 de milioane de dolari (708 milioane de euro), calculate la actuala cifra de afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO