Companii

Afacerile Flaros s-au redus cu 17% in 2005

07.04.2006, 00:00 17

Producatorul de incaltaminte Flaros Bucuresti a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 7,1 milioane de lei (1,96 milioane de euro), in scadere cu 17% comparativ cu 2004, ca urmare a sistarii productiei de articole de marochinarie si a evolutiei nefavorabile a cursului de schimb. Vanzarile la export ale companiei s-au apropiat anul trecut de 6 milioane de lei (1,65 milioane de euro), reprezentand circa 85% din cifra de afaceri. Vanzarile pe piata externa ale companiei au fost afectate, in 2005, de eliminarea restrictiilor la importurile de incaltaminte din China, partenerii europeni ai companiei reducandu-si semnificativ comenzile. Peste 84 % din activitatea Flaros se desfasoara in sistem de productie lohn, principalul client al societatii fiind firma italiana Monterosa, care preia circa 74% din vanzarile totale.

Si pe piata interna vanzarile companiei au scazut in ultimii ani ca urmare a importurilor masive de incaltaminte din China si Turcia, la preturi foarte scazute. Pentru a compensa scaderea vanzarilor, Flaros a recurs la restructurari de personal, reusind sa reduca cheltuielile de personal cu 18%. Societatea avea la finele anului 532 de salariati, comparativ cu 688 de angajati la sfarsitul lui 2004. Actionarul majoritar al Flaros este SIF Transilvania, care detine 73,3% din actiuni. Actiunile Flaros sunt tranzactionate pe RASDAQ, ultimul pret de tranzactionare fiind 6,1 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei este de 1,8 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO